Explozii Crevedia. Patronii staţiei GPL au primit încă 30 de zile de arest preventiv
Judecătoria Sectorului 5 a dispus, joi, prelungirea cu 30 de zile a arestului preventiv în cazul patronilor staţiei GPL din Crevedia, Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă, acuzaţi de distrugere din culpă care a avut ca urmare un dezastru. Decizia nu este definitivă.
Patronii stației GPL din Crevedia rămân în arest preventiv încă 30 de zile.
În referatul procurorilor cu propunere de prelungire a măsurii arestării preventive s-a reţinut că „inculpaţii, în decursul unei perioade de timp de cel puţin 3 ani, au promovat în cadrul societăţii, în mod sistematic, o politică de funcţionare grefată pe încălcarea repetată a dispoziţiilor legale privind derularea operaţiunilor de alimentare, transport, transvazare şi depozitare cu combustibil GPL, toate efectuate în scop pecuniar, sfidând deciziile de ordin administrativ aplicate de autorităţile publice cu atribuţii de supraveghere şi control în materie şi abdicând în mod nepermis de la normele elementare ce se impuneau a fi respectate în desfăşurarea acestei activităţi”.
Ionuț Doldurea a recunoscut că făcea operațiuni INTERZISE
Bomba momentului care ar putea schimba toate datele. Ionuț Doldurea, patronul stației GPL, a recunoscut că se făceau transvazări la Crevedia, care a explodat în urmă cu o lună, spun surse judiciare.
Patronii stației GPL au ajuns, miercuri, în fața procurorilor de la Parchetul General! Cei doi au fost audiați din nou în dosarul de distrugere din culpă urmată de un dezastru. Până acum, 90 de victime au povestit în fața procurorilor ce au trăit în noaptea exploziei, dar și ce știau despre stația GPL înainte ca aceasta să sară în aer.
Ionuț Doldurea a recunoscut, în fața procurorilor, că se făceau operațiuni interzise, potrivit unor surse judiciare.
Procurorii i-au chemat pe Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stângă pentru noi audieri. Oamenii legii speră că astfel vor putea lămuri o serie de aspecte contradictorii în anchetă.
Patronii au recunoscut că explozia devastatoare a fost provocată de mutarea gazului lichefiat dintr-un recipient în altul, dar au precizat că a fost un caz singular, pentru că una dintre cisterne avea probleme tehnice.
Pe de altă parte, mai mulți martorii audiați în dosar au declarat că se simțea frecvent miros de GPL din zona depozitului și că uneori se auzea și un șuierat specific gazului sub presiune.
Pe 6 septembrie, Doldurea şi Stângă au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile, în urma unei decizii a Judecătoriei Sectorului 5, însă ei au contestat această măsură, solicitând să fie cercetaţi în libertate, sub control judiciar sau în arest la domiciliu. Tribunalul le-a respins contestaţia, ca nefondată, decizia fiind definitivă.
Ionuţ Doldurea este fiul primarului din Caracal, Ion Doldurea, suspendat din PSD.
Doldurea şi Stângă sunt acţionarii firmei Flagas SRL, care deţine staţia GPL de la Crevedia, unde s-au produs pe 26 august explozii soldate cu cinci decese şi aproximativ 50 de oameni răniţi, printre care mulţi pompieri. De asemenea, zeci de case din apropierea staţiei GPL au fost distruse. Tragedia a avut loc în timp ce era efectuat un transfer de gaz între două cisterne.
Procurorii susţin că incendiul şi exploziile au fost cauzate, cel mai probabil, de scurgerile de gaze de la autocisternele sau cisternele depozit amplasate în curtea firmei şi de existenţa unei surse de aprindere.
Flagas SRL a fost înfiinţată la data de 8 februarie 2008, are sediul social în municipiul Caracal, judeţul Olt, iar principalul obiect de activitate este reprezentat de "comerţ cu amănuntul al altor bunuri noi, în magazine specializate" (cod CAEN 4778), iar ca obiecte secundare de activitate, printre altele, sunt şi cele de "comerţ cu ridicata al combustibililor solizi, lichizi şi gazoşi şi al produselor derivate", "comerţ cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate" şi "transporturi rutiere de mărfuri".
Procurorii notează că, din legislaţia secundară, se desprinde concluzia că nu este prevăzută posibilitatea depozitării GPL-ului în autocisterne, ci exclusiv în sistem cu instalaţie monobloc tip skid, montată suprateran sau în recipiente subterane, îngropate, acoperite cu nisip, în ambele situaţii trebuind ca recipientele să fie echipate cu aparatură de măsură, control şi siguranţă care să semnalizeze o funcţionare normală iar în caz de avarie să semnalizeze corespunzător.
De asemenea, normativele nu prevăd posibilitatea efectuării încărcării/descărcării de GPL între autocisterne, ci exclusiv încărcarea recipientelor sub/supraterane, iar pompele de vehiculare GPL acţionează doar între rezervoare şi staţia de distribuţie.
Pe de altă parte, la imobilul din Crevedia nu se putea derula nicio operaţiune cu GPL (depozitare, transvazare etc), deoarece pentru respectiva locaţie nu existau avizele şi autorizaţiile instituţiilor abilitate.
Staţia GPL din Crevedia funcţiona din iulie 2020 fără autorizaţie de securitate la incendiu.