Prăpăd în agricultură: PLOILE au distrus jumătate din culturile de legume
Ploile abundente din ultima perioadă au redus cu 20-30% recolta de cereale şi au distrus 40-60% din culturile de legumele din zona de sud a ţării, a declarat, pentru Capital, Ion Cioroianu, consilier în cadrul Asociaţiei Fermierilor din România (AFR).
"Ploile din ultima perioadă cauzează probleme culturilor. Am avut mari pierderi la grâu pentru că a încolţit şi a scăzut calitatea lui. Judeţele cele mai afectate sunt Argeş, Vâlcea, Gorj şi Olt. Iar condiţiile meteorologice au afectat şi legumele. Acestea au fost afectate în proporţie de 40% chiar 60% Nu ştiu dacă în toamnă vom avea legume pentru a le conserva", a explicat Ion Cioroianu pentru Capital.ro.
Acesta a mai spus că dacă la începutul anului fermierii se aşteptau la un an mai bun decât în 2013, acum le este teamă pentru recolta din toamnă pentru că în unele zone a fost şi grindină. „Ploile aduc mai multe pagube decât seceta. În acelaşi timp, ploile favorizează bolile şi bacteriile", a mai spus Cioroianu.
În acelaşi timp, Laurenţiu Baciu, preşedintele Ligii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România, spune că avem cea mai mică producţie agricolă din ultimii 3 ani. "Dacă mai plouă mult există riscul să fie afectate şi culturile de toamnă adică cele de porumb şi de floarea-soarelui", a mai spus Baciu. Totodată fermierii susţin că viile sunt distruse.