MENIU

Decont dureros pentru Volkswagen: 30.000 de angajați vor fi concediați după scandalul emisiilor

Volkswagen

Gigantul german Volkswagen este obligat să taie "în carne vie" după scandalul imens legat de trucarea soft-urilor de a nivelului de poluare.

Volkswagen își va reduce numărul de angajați cu până la 30.000 de persoane în următorii 5 ani, în încercarea de reducere a costurilor după scandalul emisiilor trucate, potrivit Sky News.

Conducerea Volkswagen a ajuns la un acord cu angajații astfel încât desființarea până la 23.000 de locuri de muncă în Germania, America de Nord și Brazilia să se facă în mod natural, fără concedieri forțate, potrivit unor persoane apropiate situației.

Negocierile între gigantul auto și sindicatul angajaților s-au purtat pe parcursul mai multor luni. În privința economiilor, 3 miliarde de euro trebuie obținute la fabricile din Germania și 70 de milioane de euro în străinătate.

Volkswagen a instalat un soft în maşinile diesel vândute la nivel mondial care modifica rezultatele testelor de emisii poluante. Producătorul german a declarat că este vorba de peste 11 milioane de maşini. Scandalul a influenţat afacerile companiei, reputaţia firmei şi a dus la demisia directorului executiv, Martin Winterkorn. 

Mai multe articole despre:
Volkswagen scandalul emisiilor