MENIU

Ce preţ pun instituţiile media din Iran pe capul lui Rushdie. Împreună, au strâns...

Salman Rushdie

Patruzeci de instituții media din Iran au contribuit cu fonduri pentru oferirea unei noi recompense de 600.000 de dolari în scopul asasinării scriitorului britanic de origine indiană Salman Rushdie, autorul cărții 'Versetele satanice', informează ziarul The Independent.

Agenția semioficială Fars, afiliată Gardienilor Revoluției Islamice, a donat un miliard de riali (circa 30.000 de dolari) pentru recompensă.

Anunțul instituțiilor media de stat coincide cu aniversarea decretului islamic (fatwa) emis de ayatollahul Ruhollah Khomeini în cazul lui Salman Rushdie.

Ayatollahul Khomeini, primul lider suprem al Republicii Islamice Iran, a emis decretul islamic privind moartea lui Rushdie, acuzat de blasfemie, pe 15 februarie 1989, din cauza romanului "Versetele satanice".

Mai multe articole despre:
Iran Salman Rushdie versetele satanice