Candele şi flori, în Piaţa Universităţii. Fanii i-au adus un omagiu chitaristului Nik Baydin
Aproximativ o sută de persoane, prieteni şi fani, i-au adus, luni seară, în Piaţa Universităţii, un omagiu lui Nik Baydin, chitaristul trupei The Rock, decedat în accidentul care a avut loc duminică, în Parcul Comana, scrie News.ro.
Odată cu lăsarea serii, în centrul Bucureştiului, zeci de tineri au venit pentru a-l plânge pe Nik Baydin. Colegi de trupă, prieteni şi cunoscuţi, dar şi fani, toţi au adus flori şi au aprins candele.
Tinerii au cântat, au scris mesaje de rămas-bun pe un panou care va fi oferit familiei prietenului dispărut şi l-au aplaudat pentru ultima dată pe cel care interpreta riffurile formaţiei-tribut AC/DC.
”Love rock forever”, ”Ne lipseşti deja, drum bun!”, ”Ne-ai încântat auzul de atâtea ori” şi ”We will never forget him” sunt câteva dintre zecile de mesaje, scrise în română şi engleză, pentru tânărul instrumentist şi familia sa.
”Sper ca soţia lui, prietenii apropiaţi şi părinţii lui, care au venit de la Moscova să îl ia, să ajungă aici şi să vadă că a fost foarte iubit în Bucureşti şi în toată ţara, pe unde noi am cântat”, a spus Daniel Ignat, solistul trupei The Rock, în Piaţa Universităţii.
El a precizat că, în fiecare club din ţară în care grupul a susţinut concerte, oamenii se strâng şi închină în memoria colegului său.
”Este o pierdere extraordinar de mare pentru noi. Nu ştim cum o să continuăm, dar ştim că Nik şi-ar fi dorit foarte mult ca noi să continuăm să facem asta”, a adăugat Daniel Ignat, care a ţinut să promită celor prezenţi că, în cazul în care trupa va merge înainte, Nik Baydin va fi ”mereu” alături.
Nik Baydin, cetăţean rus rezident în Bucureşti, va fi înmormântat la Moscova.