MENIU

Țara unde inflația ajunge la 1600%. Orice produs își dublează prețul în 20 de zile!

Cozile la mâncare, ceva obișnuit aici

Inflaţia din Venezuela va atinge în acest an 480%, iar anul viitor peste 1.600%, potrivit estimărilor Fondului Monetar Internaţional, evoluţie care contrastează puternic cu situaţia statelor dezvoltate, unde se fac eforturi de stimulare a creşterii preţurilor, relatează MarketWatch.

Deficitul de medicamente din Venezuela face ca bolnavii, inclusiv copiii, să moară de boli care în mod normal pot fi tratate. Soldaţii păzesc rafturile magazinelor care oricum sunt goale. Înflaţia este atât de mare încât guvernul a ordonat transportul banilor cu avionul.

În timp ce autorităţile de la Caracas au prelungit starea de urgenţă în economie, nu este de mirare că mulţi economişti afirmă că ţara va fi nevoită să ceară în curând sprijinul FMI.

Situaţia din Venezuela este atât de gravă încât guvernul a transferat armatei controlul asupra stocurilor de alimente, cedând mai mult din putere forţelor armate.

Deocamdată Venezuela nu a încercat  să reia relaţiile cu FMI, care au fost întrerupte în urmă cu aproape 10 ani, în timpul conducerii autocratice a fostului lider socialist Hugo Chavez.

”Nu a survenit nicio schimbare în relaţiile Venezuelei cu Fondul”, a declarat săptămâna trecută  purtătorul de cuvânt al instituţiei financiare, Gerry Rice, potrivit News.ro.

El a arătat că FMI a cerut autorităţilor de la Caracas să reia relaţiile, dar acestea nu au contactat Fondul.

Mai multe articole despre:
Venezuela