Celulă de criză la Guvern pentru românii din Spania afectați de inundații! Mai multe persoane, DISPĂRUTE
Premierul Marcel Ciolacu a convocat, joi, o celulă de criză la Guvern pentru românii din Spania afectați de inundații.
Guvernul României este în permanentă legătură cu autoritățile Spaniei și transmite întreaga disponibilitate de a oferi sprijin pentru gestionarea efectelor inundațiilor care au afectat această țară.
„Suntem alături de toți cei afectați de inundațiile grave din Spania, mulți dintre ei români care muncesc, trăiesc sau studiază în această țară. Toți trebuie să știe că statul român are grijă de cetățenii săi, indiferent unde se află. Am cerut ministerelor să constituie un grup de acțiune pentru a vedea în ce condiții putem amenaja la Castellón, în colaborare cu autoritățile spaniole, un centru logistic prin intermediul căruia statul român să ofere românilor din Spania afectați de inundații ajutor suplimentar față de ceea ce oferă statul spaniol”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu la reuniunea celulei de criză organizată astăzi, la Palatul Victoria.
Prim-ministrul a cerut ministerelor să păstreze permanent legătura cu autoritățile spaniole și cu românii din Spania, să ofere sprijin, inclusiv prin asigurarea transportului pentru repatriere, în cazul în care vor exista solicitări în acest sens.
La întâlnirea de la Palatul Victoria au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și Departamentului pentru Situații de Urgență.
Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana sunt în dialog permanent cu persoanele care au semnalat posibile cazuri de dispariție a unor cetățeni români, precum și cu cele care au semnalat că se află în situații dificile, cu caracter de urgență.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.
De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467.
„Le-am cerut tuturor instituțiilor statului să păstreze permanent legătura cu autoritățile spaniole și cu românii din Spania, să ofere sprijin, inclusiv prin asigurarea transportului pentru repatriere, în cazul în care vor exista solicitări în acest sens”, a mai spus Marcel Ciolacu.