MENIU

Guvernul anunță vouchere pentru inovare: cine beneficiază de program. Suma totală: 8 milioane de lei

Guvernul va aproba voucherele pentru inovare, un program-pilot de 8 milioane de lei pe care îl va extinde în viitor, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.

"Aplicăm în premieră o soluţie modernă în domeniul noilor tehnologii - vouchere pentru inovare, introduse de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării. 

Aceste vouchere vor conduce la accelerarea transferului tehnologic între organizaţiile de cercetare şi IMM-uri", a declarat Marcel Ciolacu, miercuri, în şedinţa de guvern.

Premierul a precizat că programul, în sumă totală de 8 milioane de lei, este un program-pilot care va fi extins în viitor.