Curtea Constituțională a validat referendumul pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană
Pe 31 octombrie, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a validat oficial referendumul privind aderarea la Uniunea Europeană, desfășurat pe 20 octombrie. Decizia Curții este definitivă și deschide calea pentru modificarea Constituției în conformitate cu voința exprimată de cetățeni.
Comisia Electorală Centrală (CEC), reprezentată de Angelica Caraman, a prezentat un raport în care a cerut validarea rezultatelor referendumului, confirmând corectitudinea procesului, chiar dacă au fost înregistrate unele nereguli atât în ziua votării, cât și în perioada campaniei electorale. Curtea Constituțională a acceptat raportul CEC, considerând că abaterile nu au influențat semnificativ rezultatele.
Ca urmare a acestei decizii, în preambulul Constituției Republicii Moldova vor fi adăugate prevederi care stabilesc integrarea în Uniunea Europeană drept „obiectiv strategic” al țării și afirmă identitatea „europeană” a poporului moldovean. Aceste modificări subliniază o direcție fermă de apropiere de UE și reprezintă un pas simbolic și juridic esențial pentru viitorul țării în spațiul european.
Referendumul din 20 octombrie a trecut cu o majoritate fragilă după ce 50,38% din alegători a spus „Da” modificării Constituției în vederea aderării R. Moldova la UE.