MENIU

Avocata bănuită că a comandat uciderea a trei persoane, REȚINUTĂ! Ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro

Avocata bănuită că a comandat uciderea a trei persoane, REȚINUTĂ! Ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro

Secția de Urmărire Penală din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (SUP-PÎCCJ) a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unei avocate suspendate, suspectată de instigare la omor calificat. Conform procurorilor, femeia ar fi încercat să angajeze o persoană pentru a ucide trei oameni, în cadrul unui plan de răzbunare.

Conform informațiilor din prezent, faptele au început în luna octombrie 2024, când inculpata a apelat la o cunoștință pe care o știa de mai mulți ani, solicitând ajutorul acesteia pentru a-i ucide pe cei trei oameni pe care îi considera vinovați de moartea fiului ei. Evenimentele care au stat la baza acestei suspiciuni s-au petrecut în anul 2023, în Marea Britanie, unde fiul avocatei, implicat în investiții în criptomonede, și-ar fi pierdut viața în circumstanțe neclare. Mama sa este convinsă că acesta a fost fie omorât, fie împins la sinucidere de către trei persoane care ar fi avut interes să-i sustragă criptomonedele deținute.

 „În continuarea comunicatului de presă anterior, informăm că procurorul de caz din cadrul  Secției de Urmărire Penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea unei inculpate, având calitatea de avocat suspendat, pentru comiterea infracțiunii de instigare la omor calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent, a rezultat faptul că, în cursul lunii octombrie 2024, inculpata ar fi solicitat unei persoane pe care o cunoștea de mai mulți ani să găsească și să efectueze orice demers necesar pentru a ucide alte trei persoane pe care le-ar fi considerat vinovate de moartea fiului ei în Marea Britanie, în anul 2023. Convinsă că fiul său, care se ocupa cu investiții în criptomonede, a fost omorât sau a fost determinat să se sinucidă, cu scopul de a i se sustrage criptomonede, inculpata a pus la dispoziție informații și fotografii ale celor trei persoane vizate.

În schimbul punerii în aplicare a planului său, după cum reiese din probatoriul administrat, inculpata ar fi fost dispusă să plătească suma de 30.000 de euro, reprezentând câte 10.000 de euro pentru fiecare victimă, la care s-ar fi adăugat cheltuielile aferente (transport, cazare etc.), banii urmând să fie obținuți în câteva zile, în urma vânzării unui apartament”, a transmis Parchetul.

Descinderi ale procurorilor la locuința unei avocate suspectată că a comandat asasinarea a trei persoane

Mai multe articole despre:
avocata retinuta ucidere