Accident rutier TERIFIANT în România, chiar în ziua de Crăciun. Trei polițiști au fost spulberați de un șofer ce conducea un Porsche
Un accident rutier deosebit de grav a avut loc în dimineața de 25 decembrie, în jurul orei 6:45, în orașul Borșa, județul Maramureș. O autospecială de poliție, în care se aflau trei agenți, a fost lovită frontal de un autoturism Porsche.
Incidentul a avut loc pe DN 18, iar în urma impactului, ambele vehicule au ieșit de pe carosabil, Porsche-ul oprindu-se într-un stâlp de beton al rețelei electrice.
Șoferul a fugit de la locul accidentului
Imediat după coliziune, șoferul autoturismului Porsche a părăsit locul faptei, lăsând în urmă vehiculul avariat și pe cei trei polițiști răniți. Aceștia au fost transportați de urgență la Spitalul Orășenesc Borșa pentru îngrijiri medicale. Starea unuia dintre agenți, în vârstă de 24 de ani, s-a agravat rapid, fiind băgat în comă.
Poliția a demarat imediat o anchetă pentru identificarea șoferului vinovat. Ulterior, acesta a fost localizat și reținut de autorități. Cercetările continuă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului și responsabilitatea șoferului implicat.
Starea victimelor
Cei trei polițiști răniți au vârste cuprinse între 24 și 38 de ani. Agentul de 24 de ani aflat în comă și colegul său de 38 de ani, grav rănit, au fost transferați cu un elicopter SMURD la Spitalul din Târgu Mureș. Al treilea agent, tot în vârstă de 24 de ani, a suferit o fractură și rămâne sub supraveghere medicală la spitalul din Borșa.
În momentul accidentului, cei trei agenți se aflau la finalul unei ture care începuse în seara de Ajun, la ora 20:00, și urma să se încheie la ora 8:00. Autospeciala de poliție era în mișcare pe DN 18 în momentul coliziunii.
Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș a confirmat detaliile accidentului și a transmis că cercetările sunt în plină desfășurare. De asemenea, au fost mobilizate echipe suplimentare pentru gestionarea situației și pentru sprijinirea colegilor răniți.