MENIU

Amenzi drastice propuse de Ministerul Mediului pentru cei care transportă sau depozitează ilegal deşeuri poluante

Amenzi de 30.000 de lei pentru transportul, depozitarea sau amplasarea ilegală de deşeuri poluante. Ministerul Mediului propune aceste amenzi într-un act normativ, prin care vrea să îi sancţioneze drastic pe cei ce care nu respectă normele europene.

Ministerul propune şi reguli noi. Dacă până acum doar agenţia locală de mediu trebuia să îşi dea acordul asupra transportului, de acum înainte autorizarea ar trebui dată şi de către ISU, cu 48 de ore înainte.

De asemenea, trebuie anunţate şi inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din judeţele ce vor fi tranzitate. Pe lângă amenzi, Garda de Mediu şi poliţia pot confisca definitiv şi maşinile care transportă deşeurile poluante. Ministrul Mediului spune că măsurile se vor aplica atât firmelor transportatoare, cât şi persoanele fizice.

Dacă va fi aprobat de guvern, actul normativ ar putea intra în vigoare într-o lună. În România se produc anual aproximativ 366 de milioane de tone de deşeuri.
Mai multe articole despre:
poluare amenzi