MENIU

Accident grav în Suceava. Un om a decedat, alți trei sunt grav răniți FOTO/VIDEO

Accident grav în localitatea Burusceni, Suceava. Un om a murit, alți 3 sunt grav răniți. Foto/ISU

Accident grav, în județul Suceava, unde patru persoane sunt încarcerate, din care o persoana a murit într-un accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Dumbrăveni și Bursuceni.

Accidentul a avut loc duminică seară, pe drumul dintre localităţile Dumbrăveni şi Bursuceni din judeţul Suceava.
 
Primele date de la faţa locului arată că două autoturisme sau ciocnit violent.
La locul accidentului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD, precum şi două echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean.
 
Echipajele de salvare au găsit patru persoane, toate inconştiente şi încarcerate. Trei dintre victime se aflau în stop cardio-respirator, una dintre ele fiind declarată decedată la locul accidentului.
 
Salvatorii au reuşit să readuc în stare de conştienţă, la locul evenimentului, un tânăr de 21 de ani, iar celelalte două victime au fost preluate de ambulanţe. Cele două victime inconştiente, sunt şi duse la spital.