Catalanii au ieșit pe străzile Barcelonei în număr foarte pentru a protesta împotriva condamnării celor 12 lideri separatiști pentru implicarea lor în tentativa de secesiune în 2017.
Mai mulți protestatari au încercat să blocheze aeroportul El Prat.
Forţele de ordine au folosit bastoane pentru a dispersa oamenii adunați la aeroport.
Meanwhile first clashes at the airport. pic.twitter.com/b46eCMoV8W #TsunamiDemocràtic
— Fabian Eberhard (@FabianEberhard) October 14, 2019
Protestatarii s-au strâns în apropierea ieşirii de la metrou în incinta terminalului principal al aeroportului din Barcelona.
Foarte mulți au ajuns la aeroport, astfel că poliţia a cerut suspendarea circulaţiei metroului spre aeroport.
Sute de studenţi şi funcţionari au ieșit pe stradă și protestează în diferite zone din Barcelona, blocând mai multe străzi în apropierea sediilor unor instituţii guvernamentale.
Manifestaţii similare au loc şi în alte localităţi din Catalonia, cum ar fi Girona şi Lleida, informează agențiile internaționale de presă.
Apelul la dialog al premierului Spaniei către catalani
După decizia de luni de condamnare a celor nouă separatişti catalani, şeful Guvernului socialist spaniol Pedro Sanchez a îndemnat luni la o „nouă etapă” în Catalonia, pe baza ”dialogului”.
„Acum, că sentinţa a fost pronunţată, o nouă etapă se deschide”, în care ”obiectivul nu poate fi decât restabilirea coexistenţei în Catalonia”, a declarat Pedro Sanchez într-o alocuţiune televizată.
Şeful Guvernului a precizat, adresându-se actualului Guvern separatist catalan, că Executivul să este „dispus să contrinuie la dialog în cadrul legalităţii constituţionale”.
Curtea Supremă a Spaniei a pronunţat luni condamnări între nouă şi 13 ani de închisoare în dosarul rebeliunii din Catalonia din 2017.
Foşti membri ai guvernului catalan, fostul preşedinte al parlamentului regional sau preşedinţi ai unor organizaţii separatiste, cei 12 separatişti au fost judecaţi de Curtea Supremă pentru organizarea la 1 octombrie 2017 a referendumului pentru autodeterminare, interzis de către justiţie, urmat pe 27 octombrie de o declaraţie de independenţă votată de parlamentul catalan.
Nouă lideri ai separatiştilor catalani au fost condamnaţi la închisoare pentru încercarea de a declara independenţa provinciei lor, în legătură cu referendumul din Catalonia, interzis de guvernul de la Madrid.
Alţi trei acuzaţi au fost consideraţi vinovaţi doar de nesupunere, faptă mai puţin gravă, pentru care nu vor fi închişi.
După condamnarea celor nouă, Justiţia spaniolă a emis un nou mandat de arestare european şi internaţional pe numele fostului preşedinte regional catalan Carles Puigdemont.
Liderii separatiști catalani, condamnați la ani grei de închisoare
Referendumul din Catalonia din 2017
Catalonia a organizat în 2017 un referendum privind independenţa faţă de Spania. Plebiscitul, care a avut rezultat proindependenţă, nu a fost aprobat de Curtea Constituţională din Spania. Parlamentul catalan a proclamat independenţa, dar a suspendat decizia. Liderii UE au pledat pentru soluţionarea crizei prin dialog.
La 1 octombrie 2017, liderul separatiștilor catalani, Carles Puigdemont, sfidând autoritatea guvernului de la Madrid, a organizat un referendum pentru autodeterminarea provinciei din nord‑estul Spaniei. Puigdemont avansa ideea ca provincia „să devină stat independent sub formă de republică”. Deși Catalonia are parlament și guvern.
Guvernul de la Madrid condus de premierul Rajoy a făcut apel pentru respectarea Constituției și ordinii în stat, dar fără niciun ecou în rândul liderilor catalani. La 27 octombrie 2017, Parlamentul provincial proclama independența Cataloniei.
Urmarea a fost că guvernul de la Madrid a preluat controlul asupra provinciei iar premierul de atunci Mariano Rajoy a destituit guvernul catalan. Liderul separatiștilor catalani, Carles Puigdemont, și o parte din membrii guvernului catalan au fugit în Belgia. Cei care au rămas la Barcelona au fost arestați.