Toni Perrine predă cursuri de film la Universitatea Grand Valley State University din Michigan încă din 1989. A venit în România la invitația directorului Departamentului de Jurnalism, din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi spune că o să revină pentru că îi place foarte mult.
Toni Perrine nu are nimic din rigiditatea profesorilor universitari de la noi și recunoaște că din când în când își mai ia câte o perioadă sabatică pentru a se recupera. Când am întâlnit-o, era în drum spre Istanbul. Scrie o lucrare despre identitatea turcilor în filme, dar și-a croit drum prin Europa pornind din Italia.
Este impresionată de căldura românilor și spune că, deși a călătorit mult, nu a întâlnit niciodată oameni mai calzi ca aici. Îi plac filmele românești și se uită cu plăcere la toate producțiile premiate la festivalurile internaționale. De altfel, are și câteva filme preferate printre care și 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile despre care spune că stârnește polemică la ora asta în America.
Pentru că face o lucrare despre cinematografia din Turcia, am întrebat-o de ce sunt atât de populare serialele turcești şi a răspuns râzând: "Pentru că sunt un fel de Game of Thrones fără sex".
În America predă o paletă largă de cursuri de film. Spune că îi pare rău că nu predă televiziune sau media, pentru că uneori i se pare că e limitată. Cu toate acestea, recunoaşte că se bucură că studenţii o ascultă. "Este foarte plăcut să predai ceva de care studenții sunt foarte interesați. Predau istoria filmului din America, a documentarelor, cinema experimentală, istoria cinematografiei, teoria filmului. Acopăr cam tot", a spus încântată profesoara.
Ce faceți în România mai exact?
Toni Perrine: Am patru luni libere de la predat și am decis să folosesc acest timp pentru călătorii. Ultima mea destinație este Turcia pentru că scriu o lucrare despre cinematografia turcească. Am decis să-mi încep călătoria din Italia și să-mi croiesc drum prin Europa până la Istanbul. Vizitez astfel locuri pe care nu le-am văzut niciodată sau locuri pe care am vrut să le revăd. De aceea, sunt în Cluj, pentru că universitatea la care predau are un parteneriat cu UBB. Am prieteni și colegi care au vizitat Clujul, iar directorul Departamentului de Jurnalism, Elena Abrudan, a vizitat universitatea mea. Acum am avut oportunitatea să petrec timp cu ea.
Ce credeți despre regizorii din România?
Toni Perrine: Sunt impresionată de cinematografia românească. Noi o numim noul val al cinematografiei românești. Bineînțeles toate producțiile explorează aceste teme ale comunismului, tranziția de la comunism. Ceea ce a fost interesant este că, vorbind cu românii, mi-am dat seama că ei nu sunt interesați de aceste subiecte sau de filmele premiate la festivaluri. Românii mi-au spus că nu sunt chiar reprezentative, ceea ce într-un fel are sens. Pentru că filmele de artă nu sunt pentru publicul larg. Am o nouă listă de filme pe care ar trebui să le văd şi care, probabil, îmi va da o nouă perspectivă asupra cinematografiei românești. Cred că sunt producții mai populare, pe care mai mulți sunt interesați să le vadă.
Care sunt filmele românești care v-au plăcut?
Toni Perrine: Îmi plac filmele de artă, nu-mi plac plac filmele comerciale. Sunt oarecum subiectivă pentru că predau film. Sunt plictisită de filmele americane, cele de la Hollywood. Filmele românești pe care le-am văzut care au teme comune și exploatează istoria comunismului. Multe dintre acestea tratează subiectul cu umor sau ironie. Filmele care chiar mi-au plăcut și arată complexitatea societății în care trăim sunt Poziția copilului, După dealuri şi Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii, care tratează tranziția de la comunism la postcomunism.
Tema comunismului vi se pare una interesantă? De fapt, poate fi interesantă pentru cei care nu cunosc în realitate istoria?
Toni Perrine: Nu înțeleg chiar totul, dar e interesant tocmai fiindcă sunt unice. Istoria este distinctă și este ceva despre care în SUA nu se știe foarte mult. Învățând despre asta din filme a fost foarte interesant pentru mine și mi-a deschis ochii în multe privințe. Îmi plac poveștile care se concentrează pe oamenii obișnuiți și felul în care aceștia își trăiesc viața. Acesta este unul dintre motivele pentru care îmi plac filmele româneşti. Bineînțeles, și estetic.
Aveți un sfat pentru regizorii din România?
Toni Perrine: Se pare că se descurcă destul de bine, cel puțin în ceea ce privește arta. Nu știu dacă au succes, economic vorbind. Este un mediu foarte scump, așadar trebuie să facă și bani pentru putea să facă alte filme. Trebuie deci să fie accesibili și publicului larg, nu doar criticilor. Nu sunt sigură cât de bine sunt primite aceste filme. Nu fac filme pentru a face bani, dar trebuie să faci și bani pentru a face alte filme. Multe dintre filme sunt co-producții și sunt finanțate. E greu pentru regizori să facă bani. Există un fel de autocenzură în acest sens, ceea ce poți să arăți și ce nu. Care este subiectul care să nu jignească pe cineva. Este o linie sensibilă pentru regizori. Filmul despre avort, așa cum îl numim în SUA, 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile are un conținut foarte provocator. A fost curajos. Acesta este un film care nu ar merge în America pentru că este un subiect foarte sensibil și oamenii se autocenzurează. Imediat încep să polemizeze pe această temă.
Lucraţi la un proiect legat de identitatea turcilor în filme? Despre ce e vorba?
Toni Perrine: Scriu despre locuri și peisaje și cum se conectează acestea la istoria locală, dar și cum se reflectă în cinematografia turcească. Și această temă este una sensibilă, dar pot scrie despre ea în SUA. Nu știu cât pot scrie intelectualii din Turcia despre acest subiect, având în vedere regimul instaurat. Dar este o schimbare de la poveștile care au loc în orașe, la Istanbul, un loc cosmopolit, care prezintă o societate europeană, la cele care au loc în spațiul rural, în Anatolia, locuri tradiționale și conservatoare. Ce m-a interesat pe mine este schimbarea între cele două spații imaginare, prin felul în care sunt reprezentate în cinema. Ceea ce am descoperit este că există o mișcare către valorile tradiționale ceea ce susține ceea ce se întâmplă în Turcia la nivel politic și cultural. Sunt regizori care rezistă și fac filme subversive la țară și arată ce este patriarhatul, cum sunt reprimate femeile. Dar aceste filme nu sunt bine primite în Turcia și uneori nici nu sunt difuzate.
Ce credeţi că se urmăreşte prin schimbarea peisajului?
Toni Perrine: Este o reacţie la ceea ce se întâmplă în societate. Este în atmosfera culturală, este lucrul la care răspunde lumea. Regizorii sunt sensibili la acest gen de schimbări și cred că este o nouă manifestare. Un turc care vrea să fie parte din Europa și un turc care vrea să fie patriot.
Ce credeţi despre serialele turceşti care se difuzează în România? Kosem, Suleyman Magnificul? De ce se bucură de această popularitate?
Suleyman Magnificul este foarte popular pentru că prezintă perioada de glorie a Imperiului Otoman, este timpul puterii, a prestigiului. De altfel, sunt frumoase şi vizual: palatele, hainele. Deși, vorbeam cu un coleg, este complet neadevărat din punct de vedere istoric. Costumele, de exemplu. Dar oamenilor nu le pasă, de aceea există filmul. Kosem şi Suleyman Magnificul sunt aproape identice: sunt aceleași scene recreate cu alți actori. Așadar, dacă te uiți la primul epidod din Kosem, exceptând faptul că este vorba de un alt împărat, vei vedea că se recreează aceleași scene. Au o tânără care a fost răpită şi care trece prin mai multe greutăţi. Este foarte popular. Toată lumea iubeşte aceste seriale în Europa.
Sunt serialele turceşti compatibile cu publicul din America?
Toni Perrine: Da, pentru că au lucruri în comun cu alte seriale. Există o rețetă. Sunt ca "Games of Thrones", dar fără sex.
Intenționați să reveniți în România?
Toni Perrine: Am vorbit cu colega mea Elena Abrudan să vin în mai și să lucrăm la un proiect. Este vorba despre un proiect de visual media despre poetul Lucian Blaga. Vom încerca să găsim elemente comune cu un poet american. Acum ne-am gândit la poetul american Robert Frost, care a avut activitate în aceeași perioadă cu poetul român. Poemele vor fi reprezentate într-un montaj de imagine. Este vorba de o interpretare a poemelor. Trebuie să cercetăm și să le ilustrăm cu produse vizuale. Studenții vor crea interpretările. De asemenea, vreau să vin la Festivalul de Film.
