Și ziua de 27 decembrie a fost extrem de caldă în țară, cu maxime ce au atins +18 C la Târgoviște, iar 28 decembrie va fi ceva mai rece, însă vremea se va încălzi din nou din data de 30. În prima zi a anului viitor temperaturile vor fi extrem de ridicate și ar putea atinge, conform prognozei ANM, 17 C la Botoșani, +15 la Sibiu și +13 C la București.
28 decembrie
Minime între -9 și +3 C
Maxime între +2 și +11 C
29 decembrie
Minime între -5 și +4 C
Maxime între +5 și +12 C
30 decembrie
Minime între -2 și +6
Maxime între +5 și +14 C
31 decembrie
Noaptea minimele vor fi pozitive în cea mai mare parte a țării, iar ziua vor fi peste 10 grade în multe orașe, cu valori maxime ce vor trece de 14 C.
1 ianuarie 2023
Vremea va fi extrem de caldă față de normal. Minimele nopții vor fi de +2 grade la București, Cluj și Iași, iar la Arad vor fi +5, în timp ce la Constanța vor fi +6 C.
Ziua va fi extrem de caldă: +17 C la Botoșani, +15 C la Iași, Sibiu, Constanța și Râmnicu Vâlcea, +14 C la Arad +13 C la București și +11 C la Cluj.