Astazi, valul de căldură va cuprinde întreaga ţară, iar în jumătatea vestică, disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat (ITU peste 80 de unităţi) şi va fi caniculă. În aceste zone valorile termice diurne se vor situa între 35 şi 41 de grade, astfel că în judeţele Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj şi Maramureş se vor înregistra temperaturi maxime extreme, comparabile cu recordurile absolute ale perioadei. În restul teritoriului vremea va fi călduroasă, pe arii restrânse caniculară, iar disconfortul termic ridicat mai ales după-amiaza, când se vor înregistra maxime termice cuprinse între 30 şi 35 de grade, cu valori uşor mai scăzute pe litoral unde vor fi 26...28 de grade. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosferică va deveni pronunţată, iar după-amiaza şi seara, în zonele montane, în regiunile sud-estice şi pe arii mai restrânse în rest, vor fi înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.***
In capitala, disconfortul termic se va accentua (indicele temperatură umezeală va depăşi pragul critic de 80 de unităţi) şi va fi caniculă. Cerul va fi variabil, dar după-amiaza şi seara probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină se va menţine ridicată. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade.***
La munte, vremea va fi deosebit de caldă iar disconfortul termic va creşte mai ales în timpul după-amiezii. Cerul va fi variabil spre mai mult senin în prima parte a zilei, apoi instabilitatea atmosferică va deveni pronunţată, iar după-amiaza şi în prima parte a nopţii, în Carpaţii Orientali şi estul Carpaţilor Meridionali şi pe arii mai restrânse în restul masivelor, vor fi înnorări accentuate, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Valorile termice vor fi mai ridicate faţă de intervalul precedent.***
La mare, vremea se va încălzi iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi depăşi, izolat, pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va avea înnorări temporare, mai ales după-amiaza şi seara, când, trecător, se vor semnala averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, vijelii şi izolat grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 28 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 20...22 grade.