Astazi, vremea va fi rece pentru această dată, mai ales dimineaţa. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade. Cerul va fi senin în zonele de munte, iar în rest variabil, cu unele înnorări mai ales în prima parte a intervalului în nordul Olteniei, al Munteniei şi în sudul Banatului, unde izolat vor mai fi condiţii de burniţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări în sudul Banatului şi în vestul Carpaţilor Meridionali, cu viteze mai mari pe creste, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h, iar trecător şi în Moldova şi pe litoral. În zonele joase, dimineaţa, pe alocuri se va semnala ceaţă.***
In Bucuresti, vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8...9 grade.***
La munte, vremea va fi frumoasă, cu cer mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări pe crestele Carpaţilor Meridionali, îndeosebi cele vestice, unde rafalele vor depăşi 60...70 km/h. Pe văi şi în depresiuni, dimineaţa şi noaptea, vor fi condiţii de ceaţă. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de intervalul anterior.