Deși profesiile medicale trec în continuare drept demne de încredere printre români, cifrele din dreptul acestora sunt în ușoară scădere.
Doar 10% din respondenții care au participat la un sondaj al IRES spun că au încredere în politicieni. Prin contrast, 70% din oameni spun că au puțină încredere sau deloc în oamenii politici, iar ultimul an nu le-a schimbat opiniile negative.
Gradul de încredere în oamenii de presă a scăzut cu 12% față de anul trecut, arată rezultatele studiului. Este cel mai mare declin înregistrat între toate profesiile. O mare scădere se înregistrează și în dreptul ofițerilor din armată, în care aproximativ 56% din respondenți spun că au cel puțin multă încredere. Totuși, gradul de încredere a scăzut cu 10% față de 2023. Într-un ritm similar, doar 38% din români spun că au încredere în judecători, iar cifrele scad cu 9%.
Cea mai mare creștere a încrederii se vede la specialiștii în IT, cu un plus de 9%. Peste 70% din oameni spun că au încredere în acești specialiști, prin comparație cu 92% în cazul pompierilor. La polul opus, puțin peste 4 din 10 români au încredere în poliție, în scădere cu 3%.
Sondajul a fost realizat pe 964 respondenţi în vârstă de peste 18 ani, în perioada17 - 20 decembrie 2024, prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing), pe un eşantion simplu, aleatoriu, reprezentativ pentru populaţia adultă, neinstituţionalizată din România. Datele au fost ponderate pentru a reproduce structura populaţiei în funcţie de sex, vârstă, educaţie, mediu de rezidenţă şi regiuni istorice, conform celor mai recente date disponibile la Institutul Naţional de Statistică. Eroarea maximă tolerată este ±3,2%.