//=Assets::insertQuantcastScript()?>
Articolele din categoria VREMEA:
METEO. Sâmbătă, 20 august, vremea se va încălzi, faţă de ziua precedentă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 33 de grade. Mai ales după-amiază vor fi averse şi descărcări electrice, local în Oltenia, jumătatea de nord-vest a Munteniei, la deal şi la munte, unde izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate şi vor fi condiţii de căderi de grindină. În restul ţării, cerul va fi variabil, iar manifestări specifice instabilităţii atmosferice se vor semnala izolat, cu precădere în orele serii. Vântul va fi slab şi moderat cu unele intensificări în Delta Dunării şi zona montană înaltă.
Marţi, 16 august, vremea va fi în general înstabilă în regiunile centrale, nordice şi nord-estice, precum şi în zona munte şi în Subcarpaţii Getici unde, mai ales după-amiaza şi seara, local vor fi averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. În restul teritoriului, cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene pot să apară doar pe arii restrânse, spre seară. Temperaturile maxime se vor situa între 20 de grade în estul Transilvaniei și 34 de grade în sudul Olteniei.