Secretarul Camerei, Sever Voinescu (PD-L) a declarat că şedinţa Birourilor Permanente ale Parlamentului nu s-a putut ţine din lipsă de cvorum, lipsind chiar şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană, alături de reprezentanţii PSD.
Voinescu a spus că, din cauza PSD, s-a ajuns în Parlament la "situaţia jenantă de a nu putea lucra".
Voinescu a spus că pe ordinea de zi era atât cerearea preşedintelui privind organizarea unui referendum, cât şi ocuparea unor posturi din administraţie ale căror mandat expiră.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Sever Voinescu, a anunţat că PD-L a solicitat convocarea Birourilor Permanente reunite pentru 5 octombrie şi şi-a exprimat speranţa că preşedintele Senatului, Mircea Geoană, "va aprofunda" lista cu "obligaţiile şi atribuţiile" sale şi se va prezenta la şedinţă.
Conducerea Senatului a contestat legitimitatea şedinţei a Birourilor Permanente reunite
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a precizat că Birourile Permanente reunite au fost convocate de către membrii PD-L din conducerile celor două camere, în baza articolului 89 din regulamentul şedinţelor comune.
"Nu eu am convocat Birourile Permanente reunite, este o informaţie eronată. Membrii PD-L sunt cei care au convocat şedinţa, potrivit articolului 89, care spune că dispoziţiile din regulamentul şedinţelor comune se completează cu prevederile aplicabile din regulamentul Camerei şi din cel al Senatului", a spus Anastase. Potrivit preşedintelui Camerei, în situaţia în care preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a refuzat convocarea şedinţei, se întrunesc condiţiile de desfăşurare a Birourilor Permanente reunite prin faptul că cinci membri din conducerea Senatului şi patru membri din conducerea Camerei Deputaţilor, toţi democrat-liberali, au convocat şedinţa.
" Am aplicat doar procedura", a mai spus Anastase.
Vicepreşedintele Senatului, senatorul PNL Teodor Meleşcanu a afirmat că programarea unei şedinţe a Birourilor Permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului a fost o "încercare de forţare a regulamentului" şi că reprezentanţii PNL nu vor participa la o astfel de şedinţă.
"Pentru că regulamentul este foarte clar: O şedinţă a Birourilor reunite n-o pot face decât preşedinţii celor camere", a spus Meleşcanu motivul pentru care liberalii nu vor participa la o şedinţă comună a Birourilor permanente decât dacă aceasta este convocată de cei doi preşedinţi a Parlamentului şi când i se va preciza ordinea de zi.
Meleşcanu spune că a primit în cursul zilei de marţi o convocare la o şedinţă a conducerii Parlamentului semnată doar de preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase. "În Regulamentul Camerei Deputaţilor este însă o prevedere care se referă la posibilitatea de convocare a Biroului numai de către preşedinta Camarei Deputaţilor. Evident, a fost o încercare de forţare a regulamentului. Nu ni s-a spus care ar fi subiectul. Probabil, ar fi programarea şedinţei comune pentru prezentarea propunerii de organizare a unui referendum", a afirmat Teodor Meleşcanu.
La rândul lui, chestorul Senatului, Ioan Chelaru-PSD, a afirmat că programarea Birourilor permanente reunite la cererea a nouă parlamentari PD-L nu este regulamentară şi spune că membrii PSD ai Birourilor nu sunt decişi încă dacă vor participa sau nu la această şedinţă, precizând că, potrivit invitaţiei primite, şedinţa.era convocată de senatori şi deputaţi PDL.
"Am primit în această dimineaţă o convocare mai specială, pe care nu am înţeles-o, depusă de un grup de senatori şi deputaţi privind o şedinţă a Birourilor permanente ale Camerei deputaţilor şi Senatului pentru astăzi la ora 13.00 având în ordinea de zi o scrisoare a Preşedintelui României referitoare la organizarea unui referendum. Conform art.3 din Regulamentul şedinţelor comune, Birourile permanente reunite ale Camerei deputaţilor şi Senatului se întrunesc în şedinţă comună la convocarea preşedinţilor acestora. Noi nu am primit o convocare regulamentară", a afirmat Ioan Chelaru.
El a mai explicat că cei 9 parlamentari PD-L au invocat articole din Regulament care se referă la convocarea separată a Biroului permanent de la Cameră şi Senat, dar "atâta timp cât există în regulament un text clar care stabileşte cine poate face convocarea nu se poate aplica un subsidiar". "Dacă nu aş avea textul care să îmi spună că numai preşedinţii Camerelor, aş avea subsidiarul şi m-aş duce la dreptul comun", a mai spus senatorul PSD.
Cei nouă parlamentari democrat-liberali care au solicitat o şedinţă a Birourilor reunite sunt deputaţii Ioan Oltean, Dumitru Pardău, Sever Voinescu şi Gheorghe Albu şi senatorii Anca Boagiu, Alexandru Pereş, Gheorghe David, Orest Onofrei şi Dumitru Constantin.