Adolescenţii au reuşit anul trecut să strângă 17.000 de lire sterline,
printr-un efort impresionant depus de copii, mame, taţi şi companiile
locale şi speră să reuşească duminică să mai obţină încă 8.000 de lire,
la duatlonul organizat în parcul Richmond din Londra.
Anul
trecut, organizaţia a reuşit să strângă 7.000 de lire numai din
vânzarea de haine vechi. "A fost foarte interesant, în special când am
strâns toate hainele", a declarat Alice Hollyer, în vârstă de 15 ani,
membră a organizaţiei.
În timpul unei misiuni de două săptămâni a medicilor britanici, până la
60 de copii pot fi diagnosticaţi şi trataţi de echipă, adesea pentru
dizabilităţi care ar putea fi tratate cu uşurinţă în Marea Britanie,
comentează publicaţia. Ei pot identifica acei copii ale căror vieţi pot
fi transformate dacă primesc tratament pentru dizabilităţile lor.
Însă organizaţia urmăreşte mai mult de atât, o schimare instituţională,
prin colaborarea cu echipe medicale din România, pentru a ridica
standardele.
O echipă formată din 20 de persoane va participa la duatlonul de duminică, pentru a strânge bani pentru organizaţie.