Piesa "Please read the letter" şi albumul celor doi de pe care a fost extrasă, "Raising Sand", au luat patru premii Grammy: cel mai bun single, cel mai bun duet pop, respectiv respectiv cel mai bun duet country şi cel mai bun album folk.
Trupa britanică Coldplay a fost desemnată câştigătoare la trei categorii: cântecul anului 2008 (Viva la vida), cel mai bun album rock şi cea mai bună interpretare vocală pop.
Cu opt nominalizări, americanul Lil'Wayne a fost de asemenea unul dintre marii câştigători ai serii cu trei premii: cel mai bun album rap (Tha Carter III), cea mai bună interpretare rap (A Milli) şi cel mai bun cântec rap (Lollipop).
Audienţa care a fost înregistrată anul acesta la
transmiterea premiilor Grammy a fost scăzută, din cauza crizei mondiale
şi a "devalorizării" muzicii de pe albume în detrimentul celei
digitale. Anul trecut, premiile au atras 17,5 milioane de
telespectatori, cu 12% mai puţini decât în 2007. Cea mai mare audienţă
a premiilor s-a înregistrat în 1993 - 30 de milioane de telespectatori.
Premiile Grammy sunt acordate anual, începând din 1958, de National
Academy of Recording Arts and Sciences din Statele Unite, pentru
performanţe din domeniul muzicii. Premiile Grammy reprezintă
echivalentul premiilor Oscar în muzică, trofeul o statuetă în formă de
gramofon.