În imaginile publicate online se vede cum liliecii zboară nestingheriți într-un salon de spital unde sunt internați copii, însoțiți de mamele lor. Persoana care a filmat întreaga scenă susţine că imaginile au fost filmate pe 3 noiembrie, în incinta Spitalului Municipal Olteniţa.
„La spital, pe secţia de pediatrie. Ne culcăm cu ce or fi ăştia, cu lilieci, mânca-v-aş sufletul vostru! 2024!”, spune o femeie, în timp ce filmează liliecii care zboară prin salon.
Reacțiile nu au întârziat să apară. "Stai lini;tită, sunt foarte prietenoși", a scris un internaut, în vreme ce altul a sugerat cĂ situația pare a fi desprinsă dintr-un secenariu de Halloween. "A fost ediția de Halloween", a scris un comentator, potrivit calarasipress.ro.
Managerul spitalului, Ion Câmpeanu, a declarat pentru News.ro că imaginile au fost filmate sâmbătă seară, în jurul orei 20:30, când doi sau trei lilieci au intrat şi au rămas câteva minute într-un salon destinat copiilor şi amplasat într-un pavilion vechi al spitalului.
Șobolan printre pacienți, în salonul unui spital din Timiș. Zilele trecute, un alt spital a fost invadat de LILIECI - VIDEO
„Sunt filmate la noi, într-un pavilion din anii 80 pe care de doi ani îl modernizăm. În prezent avem un program de eficienţă energetică prin care am schimbat tâmplăria. Incidentul s-a petrecut sâmbătă la ora 20:30, geamul oscilobatant era deschis şi prin fanta aceea au intrat doi sau trei lilieci timp de două minute, până s-a sesizat asistenta de tură, i-a dat afară, după care a mutat pacienţii, erau două mămici cu copii, i-a mutat în alt salon”, a declarat managerul spitalului.
Potrivit sursei citate, salonul a fost igienizat şi dezinfectat. „Probabil aveau cuibul în vecinătate, în vegetaţie şi au intrat atraşi de lumina din salon. Vom face verificări pentru a vedea de unde ar fi putut veni”, a precizat Ion Câmpeanu.