Tinerii au declarat că se aflau, sâmbătă după-amiază, la un picnic
pe malul Canalului Dunăre Marea Neagră. La un moment dat, ei au
observat un obiect plutind pe suprafaţa apei. La o privire mai atentă,
şi-au dat seama că este vorba despre un cadavru şi au sunat la numărul
de urgenţă 112.
La faţa locului a ajuns un echipaj al pompierilor, câţiva poliţişti,
dar şi un procuror criminalist. Pompierii au reuşit să tragă corpul
neînsufleţit la mal, unde acesta a fost examinat sumar.
Cadavrul era în stare avansată de putrefacţie. Poliţiştii au declarat
că au găsit asupra acestuia mai multe bijuterii, dar şi un telefon
mobil. Prima ipoteză care este investigată este aceea a unei răzbunări
în stil mafiot, dar nu este exclusă nici ipoteza ca bărbatul să fi
fost victima unui criminal în serie.
În urmă cu aproape doi ani, un bărbat, Remus Ştefan Chiper, a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru uciderea a trei persoane, pe care le-a învelit în folii de celofan şi le-a aruncat în canalul Dunăre - Marea Neagră. Chiper a declarat că îi ademenea pe proprietari de maşini de lux la el în apartament, după care îi ucidea lovindu-i cu un ciocan în cap. După ce scăpa de victime, Chiper vindea maşinile. El şi-a recunocut faptele şi a declarat că a ucis pentru că avea datorii la cămătari. Procurorii au identificat trei victime ale sale: Pătru Neagu, Claudiu Bărbulescu şi Arun Omer.