Emil Boc, ministru interimar al Educaţiei, a subliniat că este nevoie
de această simulare pentru ca testarea în vederea obţinerii unui
certificat de competenţă digitală să nu fie unul prea greu pentru
absolvenţii de liceu, care nu sunt toţi Bill Gates, absolvenţi de
informatică sau laureaţi ai premiului Nobel în cibernetică.
"Am decis chiar astăzi să propun o simulare a modului de stare a
competenţelor digitale pentru că în cadrul programului de bacalaureat
vor fi trei componente, înainte de examenul din luna iulie, care se
finalizează printr-un certificat de competenţă în comunicare în limba
română, un certificat de competenţe digitale şi un certificat de
competenţe lingvistică", a spus Boc.
Ministrul interimar al Educaţiei a adăugat că proba de informatică
trebuie astfel concepută încât elvii să o poată trece chiar dacă nu sunt
"la nivelul lui Bill Gates". "Pe competenţe digitale, le-am spus foarte
clar astăzi la minister, că nu vreau să îmi conceapă un examen în care
copiii trebuie să fie neapărat la nivelul lui Bill Gates ca să poată
trece un asmenea examen de competenţă, pentru că avem tendinţa, atunci
când formulăm nişte solicitări, să fie de o exigenţă nemaiîntâlnită,
iar, pe de altă parte, sunt neadaptate realităţii şi nefolositoare lui,
în viaţa de zi cu zi. Am cerut ca acel certificat de competenţă
digitală să fie legat de ce se loveşte omul în viaţa de zi cu zi,
pentru că oamenii ăştia termină clasa a XII-a, nu sunt absolvenţi de
informatică, nici laureaţi ai premiului Nobel în cibernetică", a
subliniat premierul în cadrul vizitei sale în judeţul Cluj, adăugând că
examenul de competenţă nu va avea note, clasificarea fiind făcută cu
calificative.
Potrivit lui Emil Boc, examenele pentru obţinerea celor trei
certificate de competenţe vor avea loc în perioada ianuarie-iunie,
înainte de examenul de bacalaureat.
Şeful MECI a mai precizat, în contextul obţinerii certificatului de
competenţă lingvistică, faptul că a cerut ambasadelor să îi prezinte o
listă cu astfel de certificate recunoscute în ţările pe care le
reprezintă, astfel încât liceenii care deţin un certificat din lista
menţionată să nu mai fie nevoiţi să susţină un examen în plus pentru a
obţine un certificat de competenţă lingvistică şi de la statul român.
"Am cerut azi ambasadelor să îmi prezinte o listă cu certificate
internaţionale lingvistice recunoscute, cum este în engleză testul
Toefl sau Cambridge, pentru ca elevii care ştiu că acest certificat le
este recunoscut să poate oricând să îşi urmeze din timp, să se ducă la
şcoală, li se recunoaşte gradul de competenţă şi nu trebuie să mai
susţină o asemenea probă", a precizat Emil Boc.