"Am găsit în mai puţin de 24 de ore, ceea ce este o performanţă, o soluţie comună, pentru rezolvarea crizei politice pe care nu am generat-o noi. O soluţie de care ţara are nevoie", a spus Antonescu, făcând referire la propunerea lui Klaus Johannis în funcţia de premier.
Liderul PNL le-a mulţumit partidelor pentru că au reuşit să ajungă la o astfel de înţelegere în premieră.
"Faptul că în faţa acestei situaţii am găsit o soluţie viabilă din toate punctele de vedere, dovedeşte responsabilitatea acestor formaţiuni politice şi pentru asta le mulţumesc tuturor colegilor prezenţi aici", a spus Antonescu.
Liderul PNL crede că preşedintele Traian Băsescu nu vrea să respecte această decizie a majorităţii.
"Am venit cu respect şi bune intenţii la preşedintele României când ne-a chemat şi în ce condiţii a dorit domnia sa. Mă tem că din ceea ce s-a discutat în seara asta, preşedintele României nu doreşte să respecte această majoritate, nu o recunoaşte ca majoritate şi insită sa pună pe picior de egalitate cel puţin 65% din Parlament cu 35 la sută. Este rândul ca domnia sa să gândească. Noi ne-am făcut datoria să gasim în timp record o soluţie acceptată de opinia publică. E rândul preşedintelui să îşi facă datoria", a mai spus Antonescu.