Articolele din categoria TIMP LIBER:

 EXERCIŢII FIZICE
Cât sport este recomandat pentru copii și adolescenți. Ce spun specialiştii
Copiii și adolescenții, în general, trebuie să practice activități fizice de intensitate moderată până la o intensitate mai mare cel puțin o oră pe zi timp de cinci zile pe săptămână, iar ocupațiile sedentare care nu au legătură cu învățatul nu trebuie să depășească două ore pe zi, au apreciat specialiștii participanți la Simpozionul privind 'Implementarea activității fizice, obiectiv esențial în sănătatea publică', în cadrul Congresului Extraordinar al Asociației Spaniole de Pediatrie (AEP), care s-a încheiat sâmbătă la Madrid, relatează Europa Press, potrivit AGERPRES.
Ce se întâmplă în creier în timpul orgasmului
Ce se intampla în creier în timpul orgasmului
Va aduceti aminte caricaturile care circulau la un moment dat pe internet cu telecomanda pentru femei si telecomanda pentru barbati? Cu siguranta DA. Ei bine, lucrurile nu stau foarte departe nici in viata reala. Mai ales cand vine vorba despre orgasm. Daca la barbati este mai simplu, creierul focusandu-se mai mult pe stimularea fizica in timpul actului sexual, la femei porneste la treaba o intreaga masinarie. Cel putin asa sustine o echipa de cercetatori olandezi, de la Universitatea din Groningen.