„Urăsc acest sport. Nu voi mai patina niciodată. Toată lumea are o medalie de aur. Toată lumea. Numai eu nu”, a afirmat sportiva, imediat ce a primit punctajul după programul liber de la JO, conform NBC.
La conferinţa de presă desfăşurată după câteva minute, Trusova a afirmat că s-a lăsat pradă emoţiilor, subliniind că nu este deloc mulţumită de rezultat.
Trusova a câştigat programul liber cu un scor de 177,13, devenind prima femeie care a făcut cinci sărituri cvadruple.
Dar, cu două zile mai devreme, la programul scurt, a obţinut un scor de 74,60, iar la total a avut cu 4,22 puncte mai puţin decât compatriota a Anna Şcerbakova, care a câştigat aurul (255,95 puncte faţă de 251.73 la total).
Şcerbakova a avut 175.75 la programul liber şi 80.20 la programul scurt.
Pe locul trei s-a clasat japoneza Kaori Sakamoto, cu 79.84 la programul scurt şi 153.29 la liber (total 233.13).
Sportiva din Rusia Kamila Valieva, aflată în ultima perioadă în centrul unui scandal de dopaj, încheiase programul scurt pe primul loc, cu punctajul 82.16, însă joi, la programul liber, ea a greşit şi a încheiat pe 5, cu punctajul 141.93. La total, Valieva a obţinut 224.09 puncte, cu care a încheiat pe locul 4. Sportiva a plâns în hohote după concurs.
Trusova, Valieva şi Şcerbakova sunt antrenate de Eteri Tutberidze.