Jucătoarea noastră s-a impus după ce s-au jucat trei seturi, 6-4, 5-7, 6-3. Meciul a fost dramatic. În setul doi, Simona a ratat nu mai puțin de trei mingi de meci, două pe propriul serviciu, și i-a permis polonezei să împingă meciul în decisiv. Dar, totuşi, Simona Halep s-a calificat în 16-imile de finală de la Roland Garros.
Simona Halep va juca în turul următor împotriva câștigătoarei dintre sârboaica Aleksandra Krunic (76 WTA) și ucraineanca Lesia Tsurenko (27 WTA).