"Gaz Metan Mediaş poate intra în faliment pe data de 1 septembrie. Clubul medieşean are nevoie de implicarea sponsorilor Romgaz şi Transgaz pentru salvarea de la colaps. Imediat după ce anunţul a fost făcut de către preşedintele clubului, Ioan Mărginean, suporterii echipei au afişat la meciul cu CFR Cluj un mesaj pentru sponsorii principali, apoi în cursul zilei de luni aceştia au lipit afişe prin oraş şi la stadion.În cursul zilei de astăzi (joi, 03.08.2017), am obţinut autorizaţia legală de la primărie pentru ca iubitorii Gazului să iasă în stradă să protesteze pentru situaţia în care se află echipa. Astfel, vă aşteptăm luni, la ora 12:00, în cartierul Vitrometan, timp de o oră, lângă cele două sedii de la Romgaz şi Transgaz", se arată în comunicatul fanilor, publicat joi.
Clubul Gaz Metan Mediaş este în insovenţă din octombrie 2016, având datorii la stat de 12 milioane de lei. "Dacă nu vin investitori, putem intra in faliment. E un ultim strigat de disperare. Suntem nevoiti sa inchidem clubul la 1 septembrie daca nu vine nimeni langa noi. Oricare din creditori poate cere falimentul, pentru ca nu putem pune in aplicare planul de reorganizare", a declarat Ioan Mărginean, preşedintele clubului, după înfrângerea cu CFR Cluj (0-3), conform Mediafax.
Oficialul ardelenilor a anunţat în urmă cu câteva zile că salariile jucătorilor de la Gaz Metan au fost reduse cu 40%.