Cotnari îşi motivează intenţia de a cumpăra marca prin faptul că nu doreşte ca aceasta să îşi piardă din valoare ca urmare a disputei dintre Clubului Sportiv al Armatei Steaua şi gruparea din Liga I deţinută de Gigi Becali.
"Luând la cunoştinţă din presă despre vânzarea mărcii Steaua şi fiind interesată de cele mai importante simboluri cu valoare naţională, compania Cotnari îşi manifestă interesul de a achiziţiona această marcă. Compania Cotnari nu doreşte ca acest simbol naţional să-şi piardă din valoare în urma acestei dispute. De aceea, aflată în plină campanie de comunicare «Cotnari - Unic Românesc», compania a decis preluarea mărcii Steaua", se menţionează în comunicatul citat.
Producătorul de vinuri susţine că sigla va fi amplasată în Sala Ştefan cel Mare a companiei, alături de alte simboluri naţionale, "fiind destinată să perpetueze amintirea singurei echipe din România care a câştigat Cupa Campionilor Europeni".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, la 3 decembrie 2014, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de gruparea de fotbal deţinută de Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.
Clubul de fotbal din Liga I a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei Steaua Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de gruparea din Liga I. Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013, însă ICCJ a dat dreptate clubului sportiv.
De la decizia ICCJ, cele două părţi au avut mai multe întâlniri pentru a discuta despre condiţiile de utilizare a mărcii Steaua, fără a ajunge la un acord concret.
Conducerea MApN a solicitat FC Steaua zece la sută din totalul veniturilor pentru a-i permite să folosească marca, însă reprezentanţii grupării patronate de Gigi Becali au refuzat.
Sursa: Mediafax