Claude Le Roy, selecționerul francez al naționalei Togo, este în favoarea extinderii Mondialului, dar a formulat câteva obiecții.
"Sunt favorabil acestei măsuri, dar ar fi trebuit să meargă până la capăt cu logica lor și nu să fie demagogi și să vrea să-i mulțumească pe toți. Ar fi trebuit propuse opt grupe cu șase echipe, ceea ce garanta cinci meciuri pentru fiecare echipă. Iată ce trebuia făcut dacă se dorea ca echipele mici să se familiarizeze cu nivelul înalt. Calificând primele două clasate direct în sferturi de finală, echipelor mici li s-ar fi permis să învețe și în același timp ar fi fost favorizată competiția de nivel înalt, calificându-se cu adevărat cei mai buni. Însă da, sunt favorabil Mondialului cu 48 de echipe, nu este normal ca o țară ca Zambia, care a fost campioana Africii, să nu participe la o Cupă Mondială", a spus Le Roy, cel care a antrenat până acum șase naționale africane.
La rândul său, Phillip Chiyangwa, președintele Federației de fotbal din Zimbabwe, a afirmat: "E foarte bine, fiindcă vor fi mai multe echipe africane calificate. Este pozitiv".
Mondialul 2026, a cărui gazdă va fi stabilită în mai 2020, va avea 16 grupe de câte 3 echipe, primele două clasate urmând să se califice în șaisprezecimi de finală.
Gianni Infantino, președintele FIFA, a explicat marți că numărul de locuri suplimentare alocate fiecărei confederații "nu a fost încă decis", dar "fiecare confederație va avea mai multe locuri".