Ancheta crimelor în serie de la Constanța ia amploare. Un copil de 15 ani, principala cheie în audierile procurorilor: filmul ororilor, refăcut Ancheta crimelor în serie de pe litoral ia amploare. Copilul de 15 ani al concubinei ucigașului este cheia principală în audierile procurorilor. Oamenii legii vor să afle dacă „Șacalul” a mai avut și alte victime. Anchetatorii au refăcut filmul ororilor și au realizat profilul criminalului. Acesta este descris de procurori drept un individ sadic, cu o minte bolnavă și consumator de droguri, având în istoricul său mai multe fapte penale grave, inclusiv viol. Bărbatul de 26 de ani și-a vânat victimele și a premeditat meticulos uciderea acestora, spun procurorii. Culmea, individul era monitorizat de polițiști de la prima crimă, iar întrebarea care se pune acum este de ce nu a putut fi salvata a doua victimă.
Românii plătesc prețuri record pentru RCA. Unde se duc, de fapt, banii: oamenii sunt revoltați România are prețuri record la polițele RCA, iar peste 40% din banii încasați pentru acestea se duc în țări străine. Deși prețurile ar fi trebuit plafonate, asta s-a întâmplat doar pe hârtie. În realitate, prețul RCA a crescut.
Medicamentele pentru animale se vor putea lua doar cu REȚETĂ. Ce a dus la această decizie radicală luată de autorități Medicamentele pentru animale vor putea fi procurate doar cu acordul medicului veterinar în baza unei rețete. Decizia vine după ce numărul de cazuri de copii deparazitați cu soluții pentru animale și care au ajuns în comă la spital a crescut simțitor. Pe de altă parte fermierii sunt de părere că această decizie îi va face să piardă animalele din gospodării deoarece le este foarte greu să se deplaseze până la medicii veterinari pentru rețete.
Marea recalculare i-a împărțit pe pensionari în două tabere. Unii cer lămuriri privind decizia primită, alții speră să prindă "al doilea tren" Continuă haosul din sistemul public de pensii! Românii cer în continuare lămuriri după marea recalculare, iar alții depun în paralel documentele pentru a doua etapă a acestui proces. În cadrul micii recalculări se iau în considerare veniturile nepermanente precum acordul global sau prime și sporuri. Mulți seniori sunt nevoiți în continuare să plătească tarife uriașe la firmele de arhivare, iar costurile pot depăși 2.800 de lei.
Sărbătoare 12 septembrie. Un mare și important sfânt este pomenit astăzi în calendarul ortodox Sfantul Autonom a fost episcop in Italia. In timpul prigoanelor lui Diocletian, Sfantul Autonom a parasit Italia stabilindu-se in Bitinia (Asia Mica), in localitatea Soreus, aducand aici multi pagani la credinta crestina. Sfantul Mucenic Autonom a ridicat pentru comunitate o biserica inchinata Sfantului Arhanghel Mihail. Pe seama acestei biserici sfantul hirotoneste pe Cornelius, un crestin plin de ravna pentru Hristos, mai intai diacon, iar mai apoi preot. Sfantul Mucenic Autonom a predicat cuvantul lui si in tinuturile Lykaonia si Isauria.
România a ajuns prima în topul țărilor din Europa în care americanii să se retragă la pensie. Clasamentul, întocmit de cea mai mare revistă financiară din lume În ultima vreme, discuțiile despre pensionarii americani care aleg să se retragă în străinătate au câștigat o amploare considerabilă, fiind amplificate de publicațiile internaționale și platformele de socializare. Conform unei analize recente a publicației Forbes, România s-a evidențiat ca o destinație atrăgătoare pentru acești pensionari, datorită costului de trai relativ scăzut, peisajelor pitorești și culturii bogate. Atragerea americanilor în această colț al Europei nu este doar o tendință temporară, ci reflectă o schimbare de paradigmă în modul în care sunt percepute opțiunile de retragere la pensie la nivel global.
Exclusiv Ministrul Muncii, precizări importante la Realitatea Plus. Ce pot să facă cei cu pensiile scăzute după Marea Recalculare și cei cu venituri nepermanente Într-un interviu recent acordat postului Realitatea Plus, ministrul Muncii a adus lămuriri esențiale privind situația celor cu pensii reduse în urma Marii Recalculări, precum și a persoanelor cu venituri nepermanente. De asemenea, oficialul a abordat subiecte sensibile, precum pensiile militarilor și ale persoanelor cu dizabilități, subliniind importanța găsirii unor soluții adecvate pentru fiecare dintre aceste categorii. Intervenția ministrului a fost dedicată în special clarificării nelămuririlor existente și evidențierii măsurilor care vizează îmbunătățirea condițiilor de trai pentru cei afectați.
Casa de Pensii recunoaște anumite disfuncționalități în recalculare. Vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil - Comunicat OFICIAL Casa de Pensii a venit cu precizări și recunoaște anumite disfuncționalități în recalcularea pensiilor după nouă lege. Într-un comunicat, instituția a precizat că acestea vor fi remediate în cel mai scurt timp posibil.
Discursul președintelui Klaus Iohannis la ceremonia de decorare a sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, la ceremonia de decorare a sportivilor medaliaţi la Jocurile Olimpice şi Paralimpice de la Paris, că este esenţial ca sportul să îşi găsească "locul binemeritat" în topul priorităţilor naţionale.
Ce strategii are MApN pentru protejarea spațiului aerian al României. De ce nu s-a intervenit când dronele rusești au survolat cerul țării Purtătorul de cuvânt al MApN, general de brigadă Constantin Spînu, a declarat miercuri că se poate interveni în cazul un atac ostil împotriva României cu legislaţia în vigoare, dar sunt necesare "adaptări legislative" pentru a clarifica "situaţiile particulare" pe care Legea 257/2001 nu le putea prevede, pentru că în acea perioadă nu exista pericolul dronelor.
O nouă lege sancționează supermarketurile în cazul produselor cu gramaj mai mic, dar preț neschimbat. Ce vor fi obligate să facă din octombrie Începând cu luna octombrie, supermarketurile din România se vor confrunta cu noi reglementări menite să protejeze consumatorii de o practică înșelătoare. Este vorba aceea prin care se oferă produse cu gramaj mai mic, dar la același preț, o problemă care a generat nemulțumiri în rândul clienților. Aceste măsuri urmăresc să asigure transparența și corectitudinea în comerț, obligând supermarketurile să își reevalueze strategiile de preț și să ofere produse la un raport corect calitate-preț.
Bani falși în magazinele din București. Incredibil ce bancnote folosesc falsificatorii - FOTO Caz șocant descoperit de polițiștii bucureșteni. Un bărbat avea asupra lui o serie de bancnote false de mare valoare, dar care erau imprimate pe o singură față. Oamenii legii atrag atenția să fim atenți când ni se solicită să schimbăm sau să primim ca rest bancnote mari, în condiții suspicioase.
Un accident în Pasajul Unirii a paralizat circulația în zonă. Trei autoturisme, avariate grav Cu puți timp în urmă, la o oră de varf, la care majoritatea angajaților se intorc de la munca, un accident rutier a perturbat fluxul de trafic din zona Pasajului Unirii, pe sensul de mers dinspre Universitate către bulevardul Mărășești. Trei autoturisme au fost implicate într-o tamponare, incident ce a dus la restricționarea circulației în această zonă deja aglomerată.
A început relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan. Unde vor fi mutați Autorităţile au început relocarea urşilor de pe Transfăgărăşan în sanctuarul de la Zărneşti, după ce Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a emis un ordin în acest sens, iar prima mutată va fi o ursoaică cu pui, care a devenit agresivă, a informat miercuri într-un comunicat Prefectura Argeş.
Consiliul Economic și Social, aviz favorabil pentru ridicarea pragului de impozitare pentru pensiile militare Consiliul Economic și Social a dat aviz favorabil, fără observații, pentru ridicarea pragului de impozitare pentru pensiile militare.
Capcane ca pe vremea lui Ștefan cel Mare, când veneau turcii. Ce au montat localnicii unei comună din Iași, ca să-i sperie pe șoferii care căutau o scurtătură - FOTO Sătui de sutele de mașini care trec prin fața caselor lor, pentru a evita traficul aglomerat de la Podu Iloaiei, șoferii ieșeni au găsit o rută alternativă, prin satul Holm. Mii de autoturisme trec zilnic prin fața caselor oamenilor, iar din cauză că drumul este neasfaltat, zona se transformă într-un nor de praf. Disperați să găsească o soluție, localincii au găsit și ei variante de autoapărare care amntesc de vremurile în care turcii invadau Moldova lui Ștefan cel Mare. Oamenii au montat, pur si simplu, capcane pentru autoturisme.
Cum se face bulionul tradițional. Rețeta din doar două ingrediente a lui Radu Anton Roman Bulionul reprezintă ingredientul de bază care dă gust preparatelor din bucătăria românească. În cartea care l-a consacrat, „Bucate, vinuri şi obiceiuri Româneşti”, regretatul autor Radu Anton Roman le propune gospodinelor o reţetă tradiţională de preparare a bulionului.
Alertă la Centrala de la Cernavodă: s-au declanșat senzorii de incendiu Echipajele ISU Constanța au fost alertate, la ora 14:37, cu privire la un posibil incendiu la Centrala de la Cernavodă.
Polițist din Dolj, cercetat de superior după ce a refuzat să intevină într-un caz de violență împotriva animalelor. Motivația halucinantă a agentului Un polițist din Dolj este anchetat de superiorii săi după ce a refuzat să intervină într-un caz de violență împotriva animalelor. Agentul a fost sesizat în urma apariției în spațiul public a unor imagini care înfățișau acte de cruzime la adresa animalelor, însă se pare că acesta ar fi spus că nu este de competența lui.
Alertă hidrologică! Cod portocaliu de viituri pe râurile din judeţul Constanţa și galben de inundaţii pe cursuri din 17 judeţe Hidrologii au emis, miercuri, avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de viituri, valabile până joi, pe râuri din Dobrogea, Muntenia, Transilvania şi Moldova.
Conductorul unui tren, rănit după ce a lovit un utilaj agricol aflat pe calea ferată. Bărbatul de 27 de ani a ajuns la spital Conductorul unui tren a ajuns la spital, miercuri dimineață, după ce a lovit un utilaj agricol care era pe calea ferată. Accidentul a avut loc în judeţul Olt.
Senatorii au decis în unanimitate: Se majorează cota de contribuție la Pilonul II de pensii Senatul a adoptat tacit propunerea legislativă inițiată de un grup de parlamentari USR care prevede majorarea progresivă anuală a cotei de contribuție la pilonul II de pensii.
Bărbat rămas blocat pe un stâlp de electricitate, după ce a urcat acolo pentru un selfie. A intervenit poliția Scene halucinante la Focșani. Un bărbat a rămas blocat, miercuri, pe un stâlp de electricitate, la mare înălţime, după ce a urcat pe acesta pentru a face un selfie.
Vești bune pentru cei cu nevoi speciale. Vor primi banii în avans Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială (ANPIS) va vira în avans în conturile bancare beneficiile de asistență socială pentru sprijinirea persoanelor cu nevoi speciale.
Varză murată la butoi: ingredientul secret folosit de gospodinele din Banat care păstrează frunza tare peste iarnă Rețetă varză murată. Verzele se aleg după subţirimea foilor. Acestea nu trebuie să fie cu mult mai mari de o palmă.
Prăpăd pe litoral după o furtună puternică: în doar câteva minute, mai multe stațiuni au fost inundate. A fost emis RO-Alert A fost dezastru pe litoral după ce o furtună puternică a făcut prăpăd în mai multe stațiuni de la mare. Localnicii au primit mesaje RO-Alert. Tot județul Constanța s-a aflat sub cod portocaliu de furtuni și vijelii, iar oamenii au fost sfătuiți să rămână în case. Avertizarea a fost valabilă până în aceasta dimineață. Meteorologii au vești proaste pentru cei care se află acum la mare și spun că vremea va fi și mai urâtă în zilele următoare.
Pensiile blochează Guvernul. Ședința de miercuri, amânată. Ce se întâmplă cu recalcularea și cu pensiile militarilor Guvernul și-a amânat ședința de miercuri din cauză că nu este finalizat documentul marii recalculări a pensiilor, dar se așteaptă și Ordonanța pentru pensiile militarilor, act normativ pentru care nu există avizul Consiliului Economic şi Social.
Copil în vârstă de 7 ani, atacat de câine într-un parc din Capitală! Anunțul Poliției Un copil în vârstă de 7 ani a fost atact de un câine în timp ce se afla într-un parc din Capitală. Acesta se afla împreună cu bunica lui atunci când s-a întâmplat incidentul. Minorul s-a ales cu zgârieturi și a primit îngrijiri medicale la fața locului, nefiind necesar transportul său la spital.
Eșec total la relocarea ursului care a alertat populaţia şi autorităţile din Focşani. Ce s-a întâmplat cu animalul sălbatic: anunțul Jandarmeriei Vrancea Ursul care a alertat marţi seară populaţia şi autorităţile din Focşani nu a putut fi relocat, el fiind alungat, în cele din urmă, într-o zonă nepopulată de pe albia râului Milcov.
Incendiu violent în zona Viile Sibiului: mai multe deșeuri au luat foc! A fost transmis un mesaj RO-Alert Pompierii sibieni intervin de urgență, miercuri dimineață, în zona Viile Sibiului, pentru stingerea unui incendiu de deșeuri textile care se manifestă cu flacără și degajări mari de fum.