Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat joi că ţara sa nu este mulţumită de un răspuns colectiv al Uniunii Europene asupra interpretării principiului indivizibilităţii securităţii europene şi doreşte răspunsuri individuale din partea ţărilor membre, după ce şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a anunţat că a transmis o scrisoare Moscovei în numele celor 27 de state membre ale blocului comunitar, relatează Agerpres.
„În locul răspunsurilor oneste din partea fiecărei ţări, UE doreşte să prezinte un rol colectiv, care nu va reflecta nuanţele poziţiilor naţionale'', iar în acest caz ''nu va continua dialogul cu UE”, a spus Lavrov la o conferinţă de presă după o întâlnire avută la Moscova cu şefa diplomaţiei britanice Liz Truss.
În timp ce se desfăşura această conferinţă de presă, şeful diplomaţiei europene Josep Borrell anunţa pe Twitter că i-a trimis lui Serghei Lavrov o scrisoare ''în numele statelor membre ale UE'' cu răspunsul europenilor la cererile Rusiei privind garanţiile de securitate, în urma unor solicitări adresate de Moscova individual acestor ţări.
''Am răspuns în numele statelor membre ale UE scrisorilor pe care le-au primit din partea ministrului Lavrov'', a precizat Borrell în mesajul său, în care a insistat că ''tensiunile şi dezacordurile trebuie soluţionate prin dialog şi diplomaţie''. El a cerut din nou Rusiei să acţioneze pentru diminuarea tensiunilor retrăgându-şi trupele masate în apropierea frontierei ucrainene şi de asemenea a celor trimise în Belarus, unde joi au început manevre militare comune ruso-belaruse.
Rusia doreşte ca statele membre ale NATO şi OSCE - în cea din urmă regăsindu-se şi toate statele membre ale UE - să se pronunţe fiecare separat asupra principiului indivizibilităţii securităţii adoptat la Istanbul în 1999 şi care stabileşte că securitatea unui stat nu se poate realiza pe seama securităţii altui stat.
Moscova invocă acest postulat ca justificare pentru solicitarea ca NATO să excludă orice nouă extindere către Est, cu accent asupra Ucrainei şi Georgiei. ''Aşteptăm răspunsurile tuturor ţărilor spaţiului OSCE'', a insistat Serghei Lavrov.
După ce în decembrie a transmis Statelor Unite şi NATO o serie de cereri privind arhitectura de securitate europeană, printre care se regăsesc încetarea extinderii NATO şi retragerea trupelor Alianţei din statele care au aderat la ea după 1997, Moscova a privilegiat negocierea acestora la nivel bilateral cu capitalele occidentale, în special cu Washingtonul, fiind reticentă faţă de discuţiile în cadrul unor blocuri şi organizaţii, abordare văzută de liderii occidentali drept o încercare de a provoca divizări în interiorul acestora.
Rusia a respins marţi şi un nou mecanism de dialog în cadrul OSCE pe care preşedinţia poloneză a acestei organizaţii l-a promovat într-o încercare de a diminua tensiunile între Rusia şi Ucraina şi, într-o formă mai amplă, între Rusia şi Occident. ''Poziţia noastră rămâne neschimbată: trebuie să ne axăm pe un dialog cu SUA şi cu ţările membre ale NATO, cu care încercăm să convenim garanţii de securitate pe termen lung obligatorii din punct de vedere juridic'', a explicat ambasadorul rus la OSCE, Aleksandr Lukaşevici.