„Aflaţi pe pârtiile din Postăvaru jandarmii au identificat un număr de 10 turişti rămaşi în partea superioară a masivului şi care nu mai puteau coborî de acolo. Motivele au fost mai multe: de la terminarea programului instalaţiilor de transport pe cablu, la epuizarea fizică, până la echiparea necorespunzătoare sau necunoaşterea traseelor”, au transmis, duminică seară, oficialii Jandarmeriei Braşov.
În primă fază, cele zece persoane au fost coborâte la cea mai apropiata cabană. Având în vedere numărul mare al persoanelor care aveau nevoie de sprijin, jandarmii montani au solicitat sprijinul salvamontiştilor, care s-au alăturat misiunii de recuperare.
Turiştii au fost coborâţi în siguranţă la baza masivului cu ajutorul snowmobilelor şi al unui UTV.