Liderul ProRomânia a declarat că l-ar fi votat pe Raed Arafat premier.
”L-aș fi pus pe Raed Arafat premier.
Știți ce m-a șocat azi? Vorbim despre coronavirus, criză guvernamentală.... Domnul Orban râdea. Am vrut să-l întreb ce a pățit. Domnul Orban, vezi că ești premier, nu mai ești șomer. Bine, de azi e șomer. Eu consider că trebuie să mergem la consultări cu o propunere serioasă de premier, Orban nu a fost o propunere serioasă. Eu îl susțin în continuare pe Remus Pricopie”, a declarat Victor Ponta, la Realitatea PLUS.
Referitor la ce va face partidul pe care îl conduce după viitoarele consultări, președintele ProRomânia a declarat: ”Cred că trebuie să trecem peste mândrie. Dacă Iohannis are o propunere serioasă de guvern, îl votăm.
Ludovic Orban e un virus mai periculos pentru România decât coronavirus. Eu cred că domnul Iohannis găsește în România oameni serioși, care nu obligații private, dacă se poate, oameni care chiar să muncească pentru această țară.
Vreau să îl laud pe domnul Iohannis cu ceva. A zis să nu politizăm coronavirus. Cine a ieșit la Colectiv și a politizat? Mă bucur că mi-a dat dreptate și acum și-a recunoscut propria greșeală”, a mai spus Victor Ponta.
”În 30 de ani, nu am avut niciun premier care să spună: nu mă votați. Nu am auzit asta în nicio țară. E și o piesă celebră: Titanic Vals. Era să facem parte din piesa asta, dar CCR a oprit reprezentația.
Serios vorbind, ne trebuie un guvern cât mai repede și soluția este aceea ca domnul Iohannis să găsească un profesionist cât mai repede.
Sunt gata să votez un guvern nou, serios. Sunt foarte îngrijorat și vă spun că situația se va înrăutăți. Vreau să le spun oamenilor adevărul: nu putem cu Orban și cu PNL. Or mai fi oameni în țara asta.
Puneți un Guvern ca lumea, că aveți mai mult de câștigat”, a mai afirmat liderul ProRomânia.
O susține pe Gabriela Firea?
”O susțin pe Firea, că e singurul candidat. Cine sunt ceilalți care fac capitala mai bună, că nu-i știu. O alianță de stânga în fața unor candidați bezmetici de dreapta are sens”, a declarat Ponta.