”O liniște nefirească se așterne peste negocierile premierului desemnat cu partidele politice. M-aș fi așteptat să aflăm, de la cel care oficial ne cere votul, care este stadiul lor și câte voturi îi mai lipsesc până când se poate prezenta, cu șanse, în fața Parlamentului României.
În loc de asta văd că asistăm la un simulacru de negocieri din care nimeni nu înțelege ce negociază premierul desemnat, să-și treacă guvernul sau să-l trântească. Consider această scenetă prost scrisă ca fiind o nouă încercare de fentare a românilor și a deciziei Curții Constituționale.
Pe fond, lucrurile sunt mult mai simple: ori ai identificat o majoritate care te susține să-ți treci guvernul, ori nu ai găsit-o și atunci trebuie să-ți depui mandatul și să lași pe alții să încerce. Ori una, ori alta! Criza nu așteaptă!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.