La întâlnirea cu ambasadorul thailandez, şeful statului a susţinut intensificarea relaţiilor dintre România şi Regatul Thailandei, atât la nivel politic, cât şi economic. Din această perspectivă, preşedintele Iohannis a încurajat realizarea de paşi concreţi în cooperarea viitoare, precum dezvoltarea relaţiilor comerciale bilaterale, evidenţiind, de asemenea, potenţialul considerabil al domeniului turismului.
Administraţia Prezidenţială arată că, în context, a fost evocată importanţa recentei semnări a documentelor de înfiinţare a Camerei de Comerţ România-Thailanda, care poate contribui la extinderea cooperării economice dintre cele două ţări.
La întrevederea cu ambasadorul norvegian preşedintele Iohannis a salutat nivelul foarte bun al relaţiilor bilaterale, subliniind interesul pentru intensificarea dialogului politico-diplomatic şi valorificarea oportunităţilor în domenii care vizează democraţia şi statul de drept.
Şeful statului s-a pronunţat, totodată, pentru extinderea cooperării economice, prin creşterea schimburilor comerciale şi prin încurajarea investiţiilor reciproce. Pe acest fond, a fost reliefat rolul Mecanismului Financiar Norvegian ca instrument de promovare a relaţiilor bilaterale, prin diversificarea domeniilor concrete de cooperare, arată Administraţia Prezidenţială.La această întâlnire a fost subliniată şi importanţa continuării cooperării româno-norvegiene în forurile multilaterale (NATO şi ONU) sau pe teme de interes comun, în plan european.
În cadrul întrevederii cu ambasadorul Ciprului, preşedintele Iohannis a apreciat stadiul relaţiilor bilaterale şi a exprimat interesul pentru impulsionarea dialogului politico-diplomatic şi a cooperării sectoriale, în condiţiile în care anul acesta se aniversează 60 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre cele două ţări.
În ceea ce priveşte cooperarea economică, şeful statului a salutat dinamica pozitivă a prezenţei economice cipriote în România, Cipru aflându-se pe locul patru în lista investitorilor străini în ţara noastră.
"Preşedintele României a exprimat preocupare pentru situaţia actuală din Mediterana de Est, subliniind importanţa detensionării acesteia prin dialog între părţile implicate, precum şi a identificării unor soluţii pe căi diplomatice, în acord cu dreptul internaţional", mai arată Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat preluarea mandatelor şi le-a urat succes în activitate noilor ambasadori ai Thailandei, Norvegiei şi Ciprului.