Încheierea unui acord de liber schimb între Europa şi SUA este necesar în faţa unui pericol despre care s-a crezut că a fost închis complet în urmă cu 25 de ani, şi anume aspiraţiile Rusiei de a deveni din nou vechea Uniune Sovietică, a declarat premierul Victor Ponta.
"Guvernul român este un suporter al Transatlantic Trade and Investment Partenership (TTIP). Cred că noi avem nevoie de un spaţiu comun Europa-SUA sigur din punct de vedere militar, dar şi de cooperare economică. Noi n-am fost foarte rapizi, am fost leneşi în progres în atingerea acestor ţeluri fundamentale, şi acum, în faţa a ceva ce crezusem că în urmă cu 25 de ani a fost închis complet, pericolul legat de aspiraţiile Rusiei de a deveni din nou vechea Uniune Sovietică, acum poate că am realizat că trebuie să mutăm mai rapid în direcţia creării unui spaţiu comun de securitate şi prosperitate europeano-american", a spus Ponta la o conferinţă pe tema securităţii în regiunea Mării Negre.
În urmă cu o lună, premierul Ponta a afirmat că, după încheierea alegerilor europarlamentare, la nivelul Uniunii Europene trebuie să fie decisă foarte repede înfiinţarea pieţei unice a energiei, pentru negociarea cu Rusia a unor preţuri unice la importurile energetice, precum şi încheierea acordului comercial UE-SUA.
El şi-a exprimat speranţa că această criză din Ucraina va impulsiona o decizie mai rapidă şi pozitivă pentru încheierea Parteneriatului Transatlantic pentru Comerţ si Investiţii (TTIP), având ca rezultat o piaţă comună între UE şi SUA, arătând că un astfel de acord va creşte nivelul de competitivitate şi transparenţă şi va oferi oportunităţi economiei româneşti.
"Împreună putem fi mai puternici în faţa noi mişcării de tip Uniunea Sovietică", spunea Ponta.