Social democrații au readus în atenție ideea parteneriatului civil, la pachet cu familia tradițională, pe care o vor scrisă negru pe alb, în Constituție. Și l-au delegat pe ministrul afacerilor europene să se ocupe de forma legii. Același lucru l-a făcut deja o deputată independentă. Oana Bâzgan a depus la Parlament o lege prin care doi homosexuali își pot oficializa relația la primărie.
"Nu aş vrea să fiu forţat să legiferez ce scrie într-o carte foarte preţioasa, Biblia, şi să legiferez un pacat", a spus Titus Corlăţean.
Și liberalii au conservatorii lor. Cei mai cunoscuți sunt secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, și vicepreședintele Camerei Deputaților, Ben Oni Ardelean. Cei mai mulți PNL-iști au, însă, vederi mult mai largi.
Gabriel Andronache, deputat PNL, a spus că în opinia sa, legea trebuie adoptată. Deschisă a fost şi Viorica Cherecheş. Întrebată ce ar face dacă ar fi cu copilul lângă un cupl gay, aceasta a spus: "Sunt lucruri care se întamplă, există în societate, nu putem să dăm cu ceva în ei" .
Nici Attila Korodi nu s-a arătat deranjat dacă ar fi cu copilul, iar lângă el ar fi doi bărbaţi care se sărută sau se ţin de mână:
"Este un lucru care este acceptat, se intampla si acum, nu e nicio problema".
Politicienii din opoziție spun că amestecarea parteneriatului civil cu tema referendumului pentru redefinirea familiei e neinspirată și inutilă. Referendumul pentru redefinirea familiei ar putea fi organizat luna viitoare.