Cine este Elena Lasconi
Elena Lasconi a fost, timp de 25 de ani, jurnalistă. S-a ocupat preponderent de subiecte sociale.
Ce studii are Elena Lasconi
Elena Lasconi a absolvit Liceul Pedagogic "Sabin Drăgoi", din Deva (în 1990), apoi a urmat cursuri de analist programator PC, avizat de Ministerul Educației (1991), Școala BBC - Televiziune (1999), a obținut diploma de licență de economist, la ASE București în profilul economic Managementul turismului și comerțului (2001), o diplomă de evaluator de competențe profesionale eliberată de CNFPA, București (2007) și a urmat cursuri de absorbție, legislație, reglementări Fonduri Europene în țară și la Bruxelles – Renew Europe - "O Țară ca Afară" (2019–2020).
Cariera politică
Elena Laconi a intrat în politică înainte de alegerile locale din anul 2020, unde a candidat din partea USR-PLUS pentru Primăria Câmpulung Muscel, oraş unde îşi construise o casă, pe care a câștigat-o.
În toamna anului 2023, Elena Lasconi a fost desemnată de USR să deschidă lista partidului la alegerile europarlamentare, însă, ulterior, Cătălin Drulă, preşedintele USR la acea vreme, i-a cerut să se retragă.
La alegerile locale din luna iunie 2024, Elena Lasconi a câştigat un nou mandat de primar în Câmpulung, cu un scor de aproape 70%. După demisia lui Cătălin Drulă din funcția de președinte al partidului, în locul său a fost aleasă Elena Lasconi, care a devenit şi candidatul USR la alegerile prezidenţiale.
Elena Lasconi a rupt alianţa cu PMP şi Forţa Dreptei, partide alături de care USR a candidat la alegerile locale şi europarlamentare.
Ce avere are Elena Lasconi
Elena Lasconi are un teren intravilan, cumpărat în 2005, și alte 6 terenuri dobândite prin moștenire, din care deține anumite cote alături de alți membri ai familiei.
Lasconi mai deține o casă în Câmpulung (cumpărată în 2005), de aproape 100 mp, și un apartament de 65 mp în București (cumpărat în 2001).
Soțul Elenei Lasconi mai deține, alături de alți membri ai familiei, două apartamente în București, dobândite prin moștenire.
Președinta USR mai deține un autoturism Opel din 2007.
La capitolul împrumuturi, Elena Lasconi a declarat că a acordat un împrumut de 33.000 de lei către USR, dar are, la rândul ei, două împrumuturi la bănci și un împrumut de la o persoană privată, scadente cel mai târziu în 2037, cu o valoare totală de aproximativ 300.000 de lei.
Salariul ei în ultimul an s-a ridicat la 12.559 de lei pe lună, pentru calitatea de primar al municipiului Câmpulung, în timp ce soțul a obținut 6.300 de lei pe lună, în calitate de consilier la Camera Deputaților.
Elena Lasconi are 52 de ani și se află la prima candidatură la alegerile prezidențiale.