"România are peste 36.000 tone de lână, care, după cum bine știți, este doar parțial valorificată, la un preț mic, care îi determină pe crescătorii de ovine să renunțe la acest produs, să îl abandoneze pe câmp, lucru care nu s-a întâmplat cu câțiva zeci de ani în urmă. Din nefericire, această practică datează de câțiva ani în România și ea nu mai poate continua. Noi zicem că am oprit acest mod de abordare, am pus stavilă unei risipe de resurse extraordinare și de câștig pentru crescătorii de ovine.
Am instituit un program printr-o Hotărâre de Guvern ca să acordăm o sumă pentru fiecare kilogram de lână valorificată. Am avut reacții foarte bune. Avem 32.000 de crescători care s-au înscris în aceste program. Cunoaștem la această dată ceea ce nu era posbil de cunoscut până acum: câtă lână există, ce calitate are, de la ce rase vine și în ce zonă se află această cantitate de lână valoroasă care trebuie valorificată în România", a precizat Daea.
Acesta a precizat că deja a fost deschis un prim centru pentru preluarea lânii din județul Bistrița-Năsăud, iar până la finele anului vor mai fi deschise și altele, astfel încât în 2018 întreaga lână din România să fie valorificată.
"Primul centru a fost făcut la Sângeorz Băi (...), unde s-au făcut deja și contracte de valorificare pe 1.500 de tone, dar vor mai fi câteva până la sfârșitul anului. Anul viitor întreaga lână din România va fi valorificată. Avem și alte programe pe care le vom prezenta la timpul potrivit", a subliniat șeful MADR.