Exclusiv CRIN ANTONESCU îi răspunde Noricăi Nicolai: E mahala! Fostul președinte al PNL răspunde atacului lansat de europarlamentara liberală.
Avocatul lui Mircea Băsescu: Ce am auzit astăzi denigrează întreg sistemul de justiție Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Tașcă, a declarat joi la ieșirea de la DNA, unde au fost audiați martori în dosarul în care a fost arestat clientul său, că ceea ce a auzit denigrează întreg sistemul de justiție.
BACONSCHI a demisionat din PMP. Anunţul, făcut pe Facebook Fostul ministru de Externe Teodor Baconschi a postat, joi, pe Facebook, o scrisoare adresată preşedintelui PMP, Elena Udrea, prin care o anunţă că demisionează din formaţiunea pe care o conduce.
CONGRESUL PNL: Cine sunt candidaţii pentru noua conducere a partidului Congresul PNL, convocat pentru 27-28 iunie, va alege sâmbătă între doi candidați la poziția de președinte al PNL, Klaus Iohannis și Ioan Ghișe, dar și 31 de vicepreședinți din cei 57 de parlamentari, europarlamentari, aleși locali sau lideri de filiale care s-au înscris în cursă.
Antonescu, ATAC la Parlament, după cererea de DEMISIE a lui Băsescu. De ce nu a fost la vot Fostul presedinte al PNL Crin Antonescu este de parere ca declaratia politica in care i se cere demisia lui Traian Basescu adoptata miercuri de Parlament este "o manifestare politicianista si ipocrita", scrie Ziare.com.
Predoiu: Fuziunea PDL-PNL va dura. După, vom merge pe o singură voce Prim-vicepreședintele PDL, Cătălin Predoiu, a declarat că fuziunea dintre PDL și PNL va dura și că, după acest proces, cele două partide vor "merge pe o singură voce".
Guvernul se reuneşte sâmbătă pentru Acordul UE al Moldovei şi gazoductul Iaşi-Ungheni Guvernul se va reuni sâmbătă într-o şedinţă extraordinară pentru a aproba proiectul de lege privind ratificarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, precum şi o ordonanţă de urgenţă necesară construirii gazoductulului Iaşi-Ungheni, a anunţat premierul Victor Ponta.
Ponta: Probabil 2.500 angajaţi CFR Marfă îşi vor pierde locul de muncă, am fost sabotaţi anul trecut CFR Marfă va disponibiliza probabil 2.500 de angajaţi, a declarat premierul Victor Ponta, care a susţinut că acesta este preţul pentru faptul că Guvernul a fost "sabotat" anul trecut în încercarea de a rezolva problemele companiei.
S-a stabilit! Când se organizează ALEGERILE PREZIDENŢIALE Premierul Victor Ponta a anunțat joi, în ședința de guvern, că Executivul va adopta o hotărâre care va stabili că primul tur al alegerilor prezidențiale va avea loc pe 2 noiembrie iar cel de-al doilea tur - pe 16 noiembrie.
Guvernul modifică LEGEA ELECTORALĂ Guvernul va adopta hotărârea care stabileşte că alegerile prezidenţiale din acest an vor fi organizate la 2 noiembrie, primul tur, şi 16 noiembrie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului de resort să explice şi că Legea alegerilor prezidenţiale va fi modificată la propunerea AEP.
Guvernul aprobă APLICAREA "ELECTORATEI" Ordonanţa de urgenţă care introduce schema fiscală pentru restructurarea creditelor va fi aprobată în şedinţa de joi a Guvernului, a anunţat premierul Victor Ponta.
Romeo Stavarache, reţinut de DNA. REACŢIA PNL Purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, a declarat, joi, că liberalii nu interferează în cercetările în cazul primarului Bacăului Romeo Stavarache, reținut de DNA, precizând că PNL va respecta și aplica deciziile justiției în în momentul în care aceasta se va pronunța asupra acestui caz.
Băsescu: România nu poate utiliza fondurile de coeziune pentru că nu are Master Plan pe Transport România nu poate utiliza fondurile de coeziune din exerciţiul bugetar 2014-2020, întrucât nu are încă aprobat de către CE Master Planul pe Transporturi, a declarat, joi, președintele Traian Băsescu, exprimându-şi speranţa că schimbările de la Ministerul Transporturilor vor aduce eficienţă.
ROMEO STAVARACHE, REŢINUT. Ce AVERE are primarul Bacăului Primarul Bacăului, Romeo Stavarache (PNL), reținut joi de procurorii DNA, are, potrivit declaraţiei de avere completate în 14 martie 2014, o casă, patru terenuri intravilane și este acționar la o firmă.
DNA: STAVARACHE a primit mită peste 2,3 milioane de lei de la patru oameni de afaceri Primarul Bacăului, Romeo Stavarache, reținut, joi, este suspectat de procurorii DNA că a primit mită peste 2,3 milioane lei de la patru oameni de afaceri, în acest dosar fiind reținuți și vărul acestuia, Liviu Cenușă, și fostul fotbalist Liviu Goian, patron al unui post local de televiziune.
Radu Mazăre, noi acuzații aduse de DNA. Un deputat PSD luat în colimator de procurori Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost, joi, la DNA Constanța, pentru a fi anunțat că s-au extins cercetările în dosarul retrocedărilor de terenuri în care edilul a fost trimis în judecată, alături de alte 36 de persoane, pentru abuz în serviciu. Deputatul PSD Radu Babuș apare și el pe lista celor acuzați de DNA.
Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, îşi propune să reducă "risipa" în instituţie Noul ministru al Transporturilor, Ioan Rus, a afirmat, după preluarea portofoliului, că în instituţia pe care o va conduce este foarte mult de lucru şi îşi propune să reducă "risipa" atât din punct de vedere al resurselor materiale, cât şi umane.
Băsescu: Drapelul, simbol al luptei poporului pentru libertate, le spun românilor să îl cinstească! Preşedintele Traian Băsescu a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național, care este un “simbol al luptei poporului român pentru liberate”, el transmiţând românilor că trebuie să preţuiască şi să cinstească Tricolorul României.
Băsescu: Voi ridica problema aderării la Schengen; ultima lege cu incompatibilitățile nu ne ajută Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că va ridica, din nou, problema accesului României la Schengen, bazându-se pe raportul MCV, dar a precizat că legea adoptată în Parlament privind scoaterea din atribuţiunile ANI a conflictului de interese la nivelul administraţiei locale nu ajută.
CAZUL BERCEA. BĂSESCU: Prin declaraţia politică de ieri, Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea Preşedintele Traian Băsescu a declarat, cu puţin timp în urmă, referitor la declaraţia Parlamentului de ieri în cazul Mircea Băsescu - Bercea Mondial, că aleşii au judecat înaintea justiţiei. "Parlamentul a fraternizat cu clanul Bercea", a spus Băsescu, arătându-se nemulţumit, totodată, de faptul că nu se ţine cont de anumite aspecte, cum ar fi faptul că fratele său a fost cel care a făcut denunţul de şantaj.
Băsescu, cetățenilor R. Moldova: Nu veţi fi membri UE până nu puneţi lucrurile la punct în justiţie Preşedintele Traian Băsescu a declarat, într-un interviu la Jurnal TV, că Republica Moldova nu va deveni membru al Uniunii Europene până nu va pune lucrurile la punct în justiţie.
Băsescu participă la ceremonia de comemorare a declanșării Primului Război Mondial Președintele Traian Băsescu participă, joi, în Belgia, la Ceremonia de comemorare a declanșării Primului Război Mondial și la summitul PPE, iar vineri la reuniunea Consiliului European.
MOTIVARE ICCJ: Faptele ministrului Ridzi, de o GRAVITATE EXTREMĂ după tentativa distrugerii probelor Faptele fostului ministru al Tineretului Monica Iacob Ridzi sunt de o "gravitate extremă", după ce aceasta a angrenat persoane în tentativa sa de a şterge urmele informatice ale infracţiunilor de corupţie pe care le-a comis, arată instanţa supremă, în motivarea deciziei de condamnare a acesteia.
MRU. Cum (nu) s-a lepădat de Traian Băsescu Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu comentează reacțiile la declarațiile sale din emisiunea Jocuri de Putere.
Exclusiv Quintus, despre FUZIUNEA PNL-PDL: Singura formulă acceptabilă e o colaborare sub forma unei alianţe Mircea Ionescu Quintus, preşedintele de onoare al PNL, a vorbit, la JOCURI DE PUTERE, despre viitorul liberalilor. El susţine că singura soluţie, în acest moment, este o alianţă a dreptei.
Ponta: CCR a dat o decizie prin care Băsescu are aceeaşi imunitate ca parlamentarii Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, că există o decizie recentă a Curții Constituționale care ar permite cercetarea președintelui Traian Băsescu încă din perioada mandatului.
Băsescu, la summitul UE. Pe agendă: acordul cu Moldova şi votarea şefului Comisiei Europene Preşedintele Traian Băsescu participă, joi şi vineri, la Bruxelles, la Summit-ul PPE şi la reuniunea Consiliului European, pe agenda reuniunii şefilor de stat şi de guvern din UE figurând semnarea Acordurilor de asociere cu Moldova, Ucraina şi Georgia.
Ponta: Băsescu nu ştie că autostrăzile nu stau în Ministerul Transporturilor, e mai bătrân Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la finalul evenimentului în care preşedintele i-a spus noului ministru Ioan Rus să fie atent la contractarea autostrăzii Comarnic-Braşov, că autostrăzile "nu stau în Ministerul Transporturilor" şi că Traian Băsescu nu ştie acest lucru, fiind "mai bătrân".
BĂSESCU, lui Rus: Am informaţii despre acte de CORUPŢIE la contractarea autostrăzii Comarnic-Braşov Preşedintele Traian Băsescu i-a spus, miercuri, la Cotroceni, noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, să fie atent la premisele contractării Autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, deja s-au produs acte de corupţie.
Băsescu: Am reuşit să adoptăm o declaraţie; am revitalizat SEECP Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că participanţii la summit-ul SEECP au reuşit să adopte o declaraţie, revitalizând astfel organizaţia.