Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa a lansat marţi, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, un atac dur la adresa opoziţiei, el spunând despre o colegă parlamentar căreia nu i-a rostit numele că face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat, miercuri, că dacă deputatul Nicolae Bacalbaşa nu va înţelege, după suspendarea din partid şase luni pentru discursul însoţit de cuvinte şi gesturi obscene din plen, că trebuie să comunice civilizat, atunci PSD va adopta „altă măsură”.
„Propunerea a fost - şi ulterior a fost aprobată de către colegii din CExN - să fie suspendat din partid pentru o perioadă de şase luni. (...) Dacă după această perioadă nu va înţelege că trebuie să intre în modul în care comunică PSD, atunci o să adoptăm altă măsură”, a spus Dragnea despre Bacalbaşa.
El a explicat că social-democraţii nu pot fi de acord cu tipul de intervenţie publică, de la tribuna Parlamentului, susţinută „într-un mod necivilizat şi, de multe ori, obscen”.