Mihai Răzvan Ungureanu a afirmat, în cadrul conferinţei "Republica Moldova post-Vilnius. Liberalizarea regimului de vize", în contextul liberalizării vizelor pentru cetăţenii moldoveni, că misiunea României este de a-i sprijini pe cetăţenii Republicii Moldova de a deveni parte a comunităţii europene.
Ungureanu a mai spus că solicită oficialităţilor de la Bruxelles să răspundă pozitiv, cu maximă urgenţă, la cererea Republicii Moldova de aderare la Uniunea Europenă, depăşind toate piedicile ce ţin de criteriile de aderare. "La vremuri extraordinare, măsuri extraordinare", a spus acesta.
"România şi Republica Moldova trebuie să se regăsească, la termen, ca state membre al Uniunii Europene, iar realizarea acestui obiectiv trebuie să rămână un element important al acţiunilor de politică externe duse de Bucureşti", a mai declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
El a afirmat că aderarea Repubicii Moldova la Uniunea Europeană şi un parcurs democratic al acestei ţări, precum şi creşterea prosperităţii zonei, trebuie să reprezinte "chiar proiectul naţional al României", aceasta urmând a fi contribuţia ţării noastre ca membru NATO, la repararea unei "mişelii comise de duşmanii istoriei".
"Ziua în care România şi Republica Moldova se vor regăsi, ca o singură naţiune, în interiorul Uniunii Europene, va fi un moment de profundă împlinire pentru mine, ca român, şi sper ca aceasta să se întâmple în timpul mandatului meu de preşedinte al României", a afirmat Mihai Răzvan Ungureanu.
Ambasadorul Republicii Moldova în România, Iurie Reniţă, a declarat în cadrul evenimentului că semnarea acordurilor de asociere şi de liber schimb plasează Republica Moldova "într-o nouă condiţie şi situaţie istorică".
"Exprim profunda gratitudine, tuturor instituţiilor statului român, fie că e vorba de Preşedinţie, Guvern, Senat, Camera Deputaţilor, Ministerul de Externe, pentru sprijinul constant şi consistent şi dezinteresat acordat Republicii Moldova", a spus ambasadorul moldovean la Bucureşti.
El a mai arătat că Republica Moldova este, prin excelenţă, o ţară europeană. "Dacă cineva mai are dubii vizavi de vocaţia sa europeană, cred că e cazul să-şi schimbe opinia. România este cel mai ferm şi consistent sprijinitor al Republicii Moldova în procesul de integrare europeană", a mai afirmat Iurie Raniţă.
La rândul său, preşedintele Partidului Liberal din Republica Moldova, Mihai Ghimpu, a arătat că anexarea Crimeei, în modul cel mai barbar, de către Federaţia Rusă, "aminteşte că lucrurile trebuie făcute la timp".
"Sunt convins că, dacă Ucraina era membră NATO şi UE, acest lucru nu se întâmpla şi că şi noi, dacă făceam la timp reformele, tot ce înseamnă mişcare către valori, aveam astăzi altă situaţie politică şi economică în Repubica Moldova", a spus Ghimpu, citându-l pe Eminescu: "Suntem inteligenţi, dar ducem lipsă de caractere".
Mihai Ghimpu a mai afirmat că în ultimii 20 de ani Republica Moldova a bătut pasul pe loc, iar din cauza condiţiilor de trai, s-a ajuns la doar 38 de procente care pledează pentru integrare europeană.
"Cetăţenii Republicii Moldova nu au simţit, încă, ce înseamnă valori democratice, au văzut cum trăiesc cei care au guvernat, cum au acumulat milioane, miliarde, şi atât. Iată de ce perspectiva noastră poate fi doar integrarea europeană", a mai comentat Ghimpu, adăugând că intrarea în UE ar putea să ducă la diminuarea corupţiei din Republica Moldova.
Europarlamentarul PNL Renate Weber a declarat că liberalizarea vizelor pentru cetăţenii moldoveni nu este un cadou din partea UE, ci manifestarea unei voinţe politice, de apropiere a Republicii Moldova de UE, care vine în urma unei evaluări ce a fost făcută pe parcurs.