"Nu, domnul Tăriceanu nu are dreptate când spune că preocuparea celor cu funcții nu este statul la coadă, justificând de ce nu a stat și dânsul la aceeași coadă, cu mulți alți oameni, pentru ridicarea permisului. Pentru mine nu este deloc așa cum spune. În țara în care îmi cresc copilul, stau la coadă, indiferent de funcție. Nu am pașaport de ministru, am stat la coadă pentru a îmi înscrie fetița la școală, stau când este nevoie la coadă pentru a rezolva mici încurcături administrative și, din aceste experiențe, eu una, învăț foarte multe lucruri când sunt alături de cei care așteaptă, civilizați, ca și mine", a scris ministrul Violeta Alexandru, pe Facebook.
Ea a afirmat că statul la coadă și contactul cu oamenii au reprezentat "cea mai bună lecție" pentru luarea de către Guvern a primelor decizii de simplificare în administrație.
"Coada și, de fapt, contactul cu oamenii având probleme zilnice mi-au fost cea mai bună lecție în ședințele echipei guvernamentale când s-au luat primele decizii de simplificare în administrație, încercând să reducem cât mai mult, etapă cu etapă, din lungimea cozii. Și acolo unde nu am putut încă, așa cum ne-am dorit, când altă soluție chiar nu era, nu m-am lăsat până nu s-au pus câteva scaune în holul din fața ușii pentru oamenii care așteptau să își rezolve problemele. Și un bidon cu apă", a completat Violeta Alexandru.
Ministrul pentru Consultare Publică și Dialog Civic a adăugat că, după aproape 10 luni de mandat într-o importantă demnitate publică, simte că este tot cetățean.
"Sunt convinsă că sunt antipatică atunci când spun că unora a început să le placă șefia, funcția, faptul că li se deschide ușa să nu cumva să atingă clanța și, în final, simplul fapt că se ajunge greu la ei ca și când ar fi Dumnezei. Se pierde ușor contactul cu realitatea cu cât este mai înaltă funcția publică, dar, în final, ține de noi, de fiecare din noi, să ne oprim și să avem puterea să recunoaștem. Dacă vrem. După aproape 10 luni de mandat într-o importantă demnitate publică, simt că România mea este România în care și eu sunt tot cetățean, alături de concetățenii mei. Așa îmi educ și fetița", a susținut Violeta Alexandru.
Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat marți, la un post TV, că preocuparea celor cu funcții importante în stat este să se dedice în principal problemelor societății și comunităților, și "nu statului la coadă".
Afirmația a intervenit în contextul în care presa a relatat că Tăriceanu a eludat săptămâna trecută coada la Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) pentru a-și reînnoi permisul de conducere, din acest motiv fiind făcută și o plângere la DNA. "Nu înțeleg de ce eliberarea permisului meu de conducere ajunge să fie o problemă de DNA", a spus președintele Senatului.