Cozmin Guşă a vorbit, la Realitatea TV, despre campania "furibundă" din SUA, despre cum se vede această campanie din interior, i-a caracterizat pe cei doi candidaţi, dar a vorbit şi despre unele dintre cele mai importante deosebiri dintre campania desfăşurată în SUA şi cea desfăşurată, de exemplu, în România.
Guşă a explicat: "Chiar mă gândeam, la aterizarea la Washington, că în urmă cu aproape 20 de ani, în 1997, veneam aici şi găseam o ţară destul de aşezată, apropo de război, cu o fostă URSS în genunchi, cu un scandal sexual la început, acela dintre Bill Clinton şi Monica Lewinski. Acum am găsit o ţară la fel de aşezată, mai modernizată, mai prosperă, în ciuda crizei care a trecut şi peste SUA, cu o campanie electorală furibundă, între două personalităţi total opuse şi cu un alt scandal sexual, care îl implică de data aceasta pe Donald Trump. Americanii devin, din când în când, foarte puritani, deşi nu cred că sunt şi în comportament, dar le place să pară aşa, cel puţin la TV.
Statele Unite ale Americii, astăzi, sunt în mare fierbere. Magazinele, de la periferie, dar mai ales cele din centru, lângă Casa Albă, unde stăm noi, sunt pline de câteva săptămâni de materiale electorale care ignoră ceilalţi candidaţi, nu există decât bătălia dintre Hillary Clinton şi Donald Trump, alegerile sunt o bătălie care a cuprins toată America şi care va aduce foarte mulţi nehotărâţi la urne, pentru că pune probleme total diferite. Donald Trump vrea să pară un candidat antisistem, dar el nu este, ci aparţine sistemului şi de aceea nu este credibil şi reuşeşte să trezească la viaţă anumite pături nemulţumite, cu mesajele sale antisistem, pigmentate, colorate, cu muzică, înjurături, contradicţii, femei...
Candidatura lui Hillary Clinton, privită cu calm la început, era normal să fie candidat doamna Clinton, astăzi e privită cu speranţă, pentru că, cel puţin la nivelul păturilor bine informate, care îşi asumă responsabilitatea de lider mondial al SUA, statutul lor de americani şi minorităţile, afroamericanii şi hispanicii sunt foarte numeroşi. Reprezintă o speranţă doamna Clinton, chiar dacă la începutul campaniei nu genera foarte multă emoţie, de vină este şi misoginismul societal, mai puţin evident în SUA, dar există. Din pricina campaniei violente a lui Trump este astăzi privită şi mai bine Hillary Clinton, cu speranţă, se văd lucrurile bune făcute înainte de aceasta. Americanii sunt speriaţi că, printr-un preşedinte ca Donald Trump, şi-ar putea pierde acest statut, care este chestionat, dacă ne uităm la lucrurile care se întâmplă în zona noastră, în Europa, la şarjele Rusiei, la ofensiva Chinei - e mare şi în România, dar în SUA e cvasitotală-, statutul de lider universal al SUA e puternic chestionat astăzi şi se spune că Trump ar duce ţara într-o aventură de unde cu greu şi-ar putea reveni. Hillary Clinton se confruntă cu o nemulţumire populară cu privire la mandatul lui Barack Obama, o nemulţumire care există şi la nivelul SUA, dar e mult mai evidentă în Europa, sau cel puţin în România, zonă neglijată de Barack Obama, şi rău a făcut... SUA se aşază în acest mecanism de campanie: se vând ciocolate pozitive sau negative, cele negre au mesaje negative despre candidaţi, iar cele mai dulci sunt cele care te îndeamnă să îi votezi. Există tricouri urâte, care te îndeamnă să nu votezi un candidat, altele, mai frumoase, care îndeamnă să îl votezi.
E un spectacol pe toate canalele TV, care trăiesc un revelion al finanţării, aici sponsorii sunt pe faţă, se vor cheltui probabil 2 mld de dolari de către cei doi candidaţi. Sponsorii nu sunt chemaţi la DNA, ci aplaudaţi, aproape în fiecare seară se fac strângeri de fonduri, mai mult pentru campania lui Hillary Clinton, ea are o finanţare din partea multor companii şi cetăţeni... aici există o limită de 2500 de dolari, pe care nu o poţi depăşi, chiar dacă eşti persoană juridică sau fizică, există şi o categorie a superpachetelor de finanţare care nu e controlată de candidaţi... Aceste sute de milioane de dolari sunt cheltuite pentru reclame în presă, la TV, advertoriale, care încearcă să pună în evidenţă calităţile unui candidat şi defectele altuia. Nu sunt rele aceste dezbateri, în afară de cele care implică aventurile sexuale ale aventurierului Trump, de la care nu se aştepta nimeni să fi fost uşă de biserică, există multe lucruri legate de viaţa lor...
Se vorbeşte despre subiecte ca asistenţa sanitară, la care Obama n-a reuşit foarte bine, sunt probleme legate de proiectele de infrastructură, oricine are dreptul de a ridica acest element, urmând ca, mai apoi, acesta să fie dezbătut. Am văzut echipa de campanie a doamnei Clinton, este de sute de persoane.
Talk show-urile nu sunt comode, chiar dacă un talk show e plătit, e chestionat, banii se duc către massmedia, dar massmedia pune cetăţeanul în prim plan, pentru că acesta îi cumpără abonamentul TV şi produsele la care se face reclamă", spune Cozmin Guşă.