"România trebuie să aibă mai mult curaj să își asume roluri mai mari în Uniunea Europeană, să își exprime și să își apere interesul național în cadrul Uniunii! S-a ajuns la o percepție profund greșită, că dacă susții interesul național, înseamnă că ești antieuropean, antimultinaționale, antioccidental. Nu e deloc așa! Cei mai importanți membri ai Uniunii Europene își apără cu multă tărie interesul național în cadrul Uniunii, iar asta nu îi face deloc mai puțini europeni. A spune că românii merită salarii comparabile măcar cu cele din Uniune nu înseamnă deloc că ești antieuropean. Dimpotrivă, înseamnă că susții reducerea decalajelor sociale în cadrul Uniunii — un obiectiv major care a stat la temelia acestei instituții", a arătat Dragnea într-o postare pe Facebook.
El a adăugat că a cere companiilor din Europa să aibă un comportament onest pe piața românească, să nu eludeze obligațiile de plată a taxelor către statul român, nu înseamnă să fii antieuropean.
"Ne dorim cu toții o Europă în care statele să adere la principiile pieței comune, dar fără ca aceste principii să fie abuziv folosite de cei care nu vor să plătească taxe. A sprijini fermierii români astfel încât să aibă șanse egale în competiția cu cei europeni nu înseamnă să fii antieuropean. Peste tot în Uniune se subvenționează agricultura. Este o politică comună. O agricultură românească mai puternică înseamnă implicit o agricultură europeană mai puternică. Prin urmare, cred că e timpul să ne spunem mai apăsat interesele, să invocăm cu mai mult curaj principiile de egalitate între membrii Uniunii. Să ne debarasăm cu totul de complexul de nou membru pe care l-am avut multă vreme. Suntem de 10 ani în Uniune și cred că merităm să vorbim pe aceeași voce și cu același ton pe care le au și celelalte state membre! ", a menționat președintele PSD.