Băsescu a revenit, oficial, în politică. De astăzi, este membru PRM, pardon, PMP. Nu știu ce am, dar, de câteva zile fac, aproape mecanic, asocierea Băsescu – PRM și nu îmi iese Băsescu – PMP. Și nu sunt singurul... Văd că și alți observatori versați ai scenei politice fac această asociere și nu involuntar, ca mine.
Trebuie, însă, să recunosc că PMP rezonează bine cu PRM. Ambele partide au la bază ideea de mare mișcare populară, neaoș românească. Între Traian Băsescu și Vadim Tudor s-au făcut multe asocieri, cel puțin în ceea ce privește discursul. Ambii lideri au excelat cu discursuri radicale doar în alb și negru, niciodată gri.
Nu vreau să insist prea mult pe ideea unei succesiuni, nescrise, pe culoarul lăsat liber de Corneliu Vadim Tudor, însă sunt convins că Traian Băsescu va explora această nișă și multe altele. Dacă tot a revenit, va încerca să seducă pe cine mai poate să seducă. E treaba domniei sale.
Este, însă, treaba noastră dacă îl credem sau nu. Eu unul nu-l cred. Nu l-am crezut niciodată. Nici pe domnia sa, nici pe alții. Clasa politică românească nu mai are credibilitate nici pe dreapa, nici pe stânga. Complicitățile penale au șters liniile care marcau eșichierul politic. Mediul politic românesc trebuie reformat din temelii.
Revenind, însă, la Traian Băsescu, mă întreb cum poate să mai seducă un om care își face revenirea invocând motive hilare, închipuite. Se plânge că este hărțuit, critică instituțiile statului însă recunoaște, involuntar, că le-a îngenuncheat. Admite, tot involuntar, eșecurile celor două mandate în care a neglijat cel mai important lucru: drepturile omului.
Omul a rămas, așa cum a declarat, un jucător, un luptător. Și, dacă lupta nu există, o inventează, o provoacă. Traian Băsescu este omul crizelor. Este politicianul care preferă furtuna, și nu marea liniștită. De numele său se leagă cea mai lungă criză politică post-decembristă.
Dacă politicianul Băsescu mai poate seduce pe cineva înseamnă că electoratul român are o problemă și atunci, vorba marelui Nicolae Iorga: "Fiecare popor își are conducătorii pe care îi merită!" Trist! Foarte trist!